Problemele actuale ale României reprezintă un efect direct al lipsei de educație. Vorbim atât despre educația școlară, nivelul acesteia este unul aflat în neconcordanță cu realitatea zilelor noastre. Școala românească lasă impresia că este o navă aflată în derivă, care cu greutate ajunge la destinație.
În ceea ce privește educația financiară, conform Standard&Poor’s, aproximativ 80% din populația României nu este alfabetizată din punct de vedere financiar.
Dacă efectele educației școlare precare vor duce, pe termen mediu și lung, la crearea unei mase largi, ușor manipulabile a populației, care va îmbrățișa orice discurs populist, demagogic, lipsa educației financiare va priva pe copii, viitori adulți, de informații cheie în ceea ce privește gestionarea propriilor resurse.
Educația financiară este aceea care îţi arată cum să îți gestionezi resursele, cum să îți administrezi banii bine, cum să îi investești pentru a produce un randament și cum să-i cheltuiești inteligent.
În principiu, educația școlară și financiară ar trebui să meargă pe același drum, împreună. Este important ca educația financiară să fie predată copiilor de la vârste fragede, astfel încât aceasta să își producă efectele pozitive când fiecare dintre absolvenții de liceu sau facultate vor intra în câmpul muncii și vor lua decizii în ceea ce privește gestionarea bugetului propriu, accesarea unui credit și structurarea costurilor acestuia sau decizii despre economisirea.
În legătură cu bugetul propriu, în România, cei mai mulți dintre cetățeni nu își gestionează cheltuielile astfel încât la finalul lunii să rezulte un sold pozitiv, adică veniturile să acopere cheltuielile lunare.
Gestionarea unui buget lunar este un lucru banal. Este simplu să facem asta. Anumite cheltuieli le efectuăm lună de lună. Putem gestiona evidența cheltuielilor precum chiria, plata întreținerii, a electricității, plata facturii de internet și cablu TV sau ratele la un credit, cu ușurință, dacă folosim, de exemplu, un fișier cu două coloane, una de cheltuieli, cealaltă de venituri, surplusul rămas îl putem investi sau economisi.
Exemplul de mai sus este unul banal, dar pe care mulți dintre noi eșuează a-l urma.
În legătură cu creditele, este eronat a ne cheltui banii pe bunuri care ne vor aduce o satisfacție de moment, o mașină scumpă, de exemplu.
Care este motivația pentru care vrei să achiziționezi o ditamai mașina, în timp ce locuiești într-un oraș aglomerat, unde cu greutate poți găsi locuri de parcare, pentru această achiziție, apelând la un credit? Aceasta nu este o decizie inteligentă.
Afirmația „mi-am investit banii în mașini” este una eronată. Singurele automobile care reprezintă o investiție sunt cele de epocă sau cele ce au aparținut unor vedete.
Ar fi ilar să vedem în vreo mahala din Ferentari Rolls Royce-ul lui Marlon Brando sau BMW-ul Z3 din seria James Bond – Golden Eye, pe vreo stradă neasfaltată, dar orice este posibil în România.
Achiziția unui astfel de bun induce posesorului o falsă impresie de vizibilitate socială sau statut social ridicat. De fapt, achiziția unui autoturism este o cheltuială, nu o investiție.
Lipsa educației financiare se vede nu numai la generația tânără, dar și la cei cu vârste de peste 50 de ani.
Cel mai la îndemână exemplu pe care îl pot da este cel al promisiunilor electorale demagogice, prin care oamenilor li se promit diferite avantaje bănești sau măriri ale veniturilor, fără a indica sursa de finanțare.
La întrebarea – „De unde veți avea bani pentru a mări pensiile?”, politicienii răspund că de la buget.
De ce nu are guvernul suficienți bani pentru pensii și cum putem ieși din această situație
Însă nu există politicieni generoși, care deschid larg sacul cu bani și politicieni răi, care nu vor să împartă bunăstare.
Mulți politicieni manipulează grav masele prin promisiuni pe care nu le pot îndeplini. De fapt, tot noi plătim pentru aceste promisiuni. Cel mai recent exemplu este cel al legii majorării pensiilor cu 40%.
În cazul în care această lege ar fi fost pusă în practică, veniturile statului ar fi fost utilizate în proporție de 100% pentru plata pensiilor și salariilor. Efectul ar fi fost zero lei pentru investiții.
Majorarea pensiilor cu 40% riscă să pună în genunchi bugetul de stat
Aș dori să văd că politicienii promit investiții și acestea se și realizează, nu doar promisiuni de creșteri din pix.
Banii aceștia, promiși cu generozitate de către politicieni, nu sunt ai lor, nu sunt aduși de acasă. Sunt banii noștri, ai tuturor, iar această alba-neagra electorală are potențialul de a ne sărăci pe toți prin suprataxare, inflație și devalorizarea monedei naționale.
Acestea sunt efectele punerii în funcțiune a tiparniței.
Nu, nu au fost bani în niciun moment pentru aceste fantasmagorii. Oamenii au fost mințiți și continuă să fie mințiți și exploatați electoral, iar unii dintre ei cred, foarte multi de altfel, aceste minciuni.
Unul dintre motive pentru care se întâmpla acest lucru este pentru că pe vremea lui Ceaușescu nu au deprins o minimă educație financiară. De aceea, acum mulți sunt manipulabili.
Aud în spațiul public afirmația: „Am contribuit 35 de ani la fondul de pensii, s-au strâns o grămadă de bani la fond, să ne mărească pensiile cu 40%”.
Oricât de cinic ar suna, adevărul trebuie spus. Din păcate, banii pe care oamenii i-au plătit, în perioada în care au fost în activitate, nu au fost virați către un fond de pensii, ci au fost redistribuiți de la cei aflați în activitate, către cei ieșiți la pensie, prin intermediul statului.
La fel cum cei aflați acum în activitate plătesc pensiilor celor ieșiți din activitate, la fel au procedat și aceștia la rândul lor atunci când erau în activitate.
Nu a fost acumulat niciun leu în vreun fond de pensii pentru că nu a existat un fond de pensii. Îndrăzniți să credeți asta.
De aceea, promisiunile de majorare cu 40% reprezintă doar demagogie. Singurele fonduri de pensii sunt Pilonul 2 și Pilonul 3 de pensii, însă nu și Pilonul 1. Trebuie să avem grijă de bătrânii acestei țări, dar fiecare dintre noi trebuie să știe exact cu ce situație ne confruntăm.
Educația financiară este la fel de necesară ca matematica, limba română, învățarea unei limbi străine sau educația fizică. Este necesar ca aceasta să devină o materie obligatorie, predată de la vârste fragede.
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este dacă ne dorim să fim manipulați și să devenim masă de manevră sau vom avea posibilitatea de a lua acele decizii care ne vor aduce beneficii pe termen lung?
Articol publicat și pe Project-e.ro