Ziua 361 de război: Ucraina acuză Rusia că pregătește exerciții nucleare. Moscova zice că Kievul vrea să însceneze un incident nuclear

Ziua 361 de război: Ucraina acuză Rusia că pregătește exerciții nucleare. Moscova zice că Kievul vrea să însceneze un incident nuclear
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 361 de război, președintele Zelenski a spus, în discursul său zilnic, că în săptămâna care vine sunt așteptate veşti importante pentru Ucraina şi securitatea ucrainenilor. De asemenea, a susținut că în regiunea Doneţk are loc o confruntare de care depinde o mare parte din ceea ce pregătim pentru viitorul apropiat.

În același timp, un consilier prezidențial a spus că Ucraina se așteaptă la o intensificare a atacurilor rușilor în perioada 21-24 februarie, în apropierea împlinirii unui an de la invazia Rusiei.

Iar Franța a anunțat că va începe să livreze Ucrainei tancuri uşoare AMX-10 ''la finalul săptămânii viitoare''. Nu a fost anunțat numărul, pentru a nu oferi informații strategice Rusiei.

Spre seară, serviciile secrete ucrainene au avertizat că Rusia se pregăteşte să desfăşoare ''exerciţii de amploare ale forţelor nucleare strategice'' cu scop de ''şantaj'' în ajunul vizitei preşedintelui american, Joe Biden, în Polonia.

ADVERTISING

Sâmbătă, în ziua 360, au fost noi atacuri aeriene ale Rusiei, primii militari ucraineni au terminat pregătirea oferită de armata SUA, iar NATO a anunțat că nu va livra muniție controversată Ucrainei.

Ucraina avertizează: Rusia pregătește exerciții de amploare ale forțelor nucleare, pentru a împiedica vizita lui Putin în Polonia

  • Serviciile secrete ucrainene au avertizat că Rusia se pregăteşte să desfăşoare ''exerciţii de amploare ale forţelor nucleare strategice'' cu scop de ''şantaj'' în ajunul vizitei preşedintelui american, Joe Biden, în Polonia, relatează EFE, citată de Agerpres. Duminică, Direcţia principală de informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina a anunţat confirmarea faptului că Moscova pregăteşte componente ale forţelor sale nucleare pentru manevre care implică lansarea de rachete balistice şi de croazieră.
  • În pregătirea acestor exerciţii, a fost testată funcţionarea sistemului centralizat de control de luptă al forţelor armate ruse şi, ca parte a testului, forţele nucleare au fost plasate la cel mai înalt nivel de alarmă de luptă.
  • Decizia de a efectua aceste manevre face parte dintr-o tentativă de a ''împiedica'' deplasarea în Europa a lui Biden, care va ateriza luni la Varşovia, într-o deplasare care coincide cu împlinirea unui an de la invazia Rusiei în Ucraina.
  • Avertismentul vine la câteva zile după ce raportul anual al Ministerului Apărării din Norvegia a evocat posibilitatea ca Rusia să fi transferat o parte din capacităţile sale nucleare către navele şi submarinele din flota sa nordică.
ADVERTISING

În replică, Rusia susţine că Ucraina plănuieşte să însceneze un incident nuclear pe teritoriul său pentru a da vina pe Moscova înaintea unei reuniuni a Naţiunilor Unite, fără a furniza dovezi pentru această acuzaţie, relatează Reuters. Într-un comunicat publicat duminică, Ministerul rus al Apărării a afirmat că substanţe radioactive au fost transportate în Ucraina dintr-o ţară europeană şi Kievul pregăteşte o ''provocare'' de amploare.

Evoluții pe front

  • Regiunea Donețk, vitală - Preşedintele Volodimir Zelenski a spus, în mesajul transmis sâmbătă seara, că va continua să facă tot ce este „posibil şi imposibil” pentru a oferi Ucrainei mai multă apărare aeriană, mai multe garanţii de stabilitate şi mai multă protecţie împotriva oricăror lovituri ruseşti, dar între timp în regiunea Doneţk are loc o luptă „brutală şi principială”, o confruntare de care depinde o acţiune ce este pregătită de Kiev „în viitorul apropiat” – aparent o aluzie la o contraofensivă ucraineană. Detalii AICI.
  • Două rachete, aproape de o centrală nucleară - Două rachete ruseşti din cele patru lansate sâmbătă de forţele ruse au zburat "periculos de aproape" de o centrală nucleară din sudul Ucrainei, informează The Guardian. Energoatom spune că sâmbătă, la orele locale 8:25 şi 8:27, două rachete de croazieră au fost înregistrate zburând pe lângă centrala nucleară din regiunea Mikolaiv, aflată la circa 130 de kilometri nord de coasta ucraineană a Mării Negre. Sâmbătă dimineaţă, oficialii militari ucraineni au declarat că patru rachete Kalibr au fost lansate din Marea Neagră, iar două dintre ele au fost interceptate de sistemele de apărare aeriană.
ADVERTISING

Declarații și ajutoare

  • Tancurile franceze pleacă spre Ucraina - Franţa va începe să livreze Ucrainei tancuri uşoare AMX-10 ''la finalul săptămânii viitoare'', a anunţat ministrul francez al forţelor armate Sebastien Lecornu, relatează agenţia France Presse. Aceste livrări vor coincide astfel cu împlinirea unui an de la începerea invaziei ruse în Ucraina, survenită pe 24 februarie 2022.
  • Pregătiți de atacuri puternice - Preşedinţia Ucrainei nu exclude ca Rusia să atace teritoriile ucrainene cu rachete de croazieră şi balistice în perioada 21-24 februarie, înainte de aniversarea invaziei la scară largă a Rusiei, însă Ucraina este pregătită, spune Mihailo Podoliak, consilier din cadrul Preşedinţiei Ucrainei, citat de Ukrinform. Ruşii şi-ar putea intensifica acţiunile militare în zone dificile, precum Bakhmut, Soledar, Mariinka, Vuhledar, Kreminna.
  • Guvernul SUA a intervenit la Musk - Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat sâmbătă că guvernul american a avut discuţii cu Elon Musk despre utilizarea în Ucraina a internetului prin intermediul reţelei de minisateliţi Starlink, după ce compania SpaceX a miliardarului a limitat folosirea acestui serviciu, relatează Reuters. Întrebat dacă SUA i-au cerut lui Musk să nu restricţioneze utilizarea capacităţilor Starlink de către armata ucraineană, Blinken a răspuns: "Ei bine, nu pot împărtăşi nicio discuţie pe care am avut-o, nu pot decât să spun că am avut discuţii".
  • Întâlnire Putin - Lukașenko - Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său din Belarus Aleksandr Lukaşenko au discutat la Moscova despre cooperarea dintre cele două ţări în materie de economie şi securitate, informează dpa. Preşedintele Lukaşenko a subliniat cooperarea bilaterală în domeniul tehnologiei, afirmând că aceasta anihilează sancţiunile occidentale.
Putin, Lukashenko pledge closer ties after one year of war in Ukraine

Alte informații relevante

  • Cehia, independentă de gazul rusesc - Republica Cehă nu mai depinde de gazele naturale ruseşti după ce şi-a redus radical importurile în ultimul an, de când Moscova a invadat Ucraina, informează duminică dpa. În luna ianuarie, importurile de gaze ruseşti au scăzut la zero, a scris sâmbătă seara pe Twitter ministrul Industriei şi Comerţului, Jozef Sikela. El nu a precizat dacă ţara este permanent independentă de gazul rusesc, a informat agenţia de presă CTK.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇