Ziua 189 de război: AIEA vrea să rămână la Zaporojie, Ucraina contraatacă pe încă un flanc, Iranul a ajuns sol de pace

Ziua 189 de război: AIEA vrea să rămână la Zaporojie, Ucraina contraatacă pe încă un flanc, Iranul a ajuns sol de pace
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Se dau lupte crâncene la Herson și în ziua 189 de război, în timp ce Ucraina încearcă să recucerească regiunea ocupată de ruşi în sudul ţării. Oficialii de la Kiev au descris ofensiva ca pe o măcinare lentă a inamicului.

Între timp, experții Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) au ajuns la Zaporojie, iar joi vor începe inspecția centralei nucleare ocupată de ruși. Drumul nu a fost însă unul fără pericole. Ucrainenii au acuzat rușii că au bombardat coridoarele de acces către Zaporojie, pentru a întârzia cât mai mult inspecția și a-i intimida pe specialiști. Directorul AIEA, Rafael Grossi, a anunțat că vrea să instituie o prezenţă permanentă la centrală, pentru a asigura securitatea.

ADVERTISING

La nivel european, s-a ajuns la o soluție de compromis în ce privește vizele pentru pentru ruși. Astfel, chiar dacă a fost respinsă interzicerea generalizată a călătoriilor cetăţenilor ruşi pe teritoriul UE, s-a decis în schimb suspendarea unui acord care facilitează acordarea vizelor pentru perioade scurte.

Vezi cele mai recente evoluţii despre războiul din Ucraina

Situația de la Zaporojie

  • Inspecție la Zaporojie - Experții Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) au părăsit Kievul miercuri dimienață și au ajuns la Zaporojie după-amiază, iar joi vor începe inspecția centralei nucleare ocupată de ruși.
  • Misiune permanentă - Directorul AIEA, Rafael Grossi, anunță că vrea să instituie o prezenţă permanentă la centrala nucleară, pentru a fi asigurată securitatea.
  • Sabotaj rusesc - Ucraina a acuzat Rusia că a bombardat în mod deliberat coridoarele de acces către Zaporojie, pentru a împiedica vizitarea centralei nucleare de către inspectorii AIEA. „Rusia încearcă să perturbe vizita misiunii AIEA, bombardând zona din apropierea centralei nucleare”, a declarat Mikhailo Podoliak, consilier al președintelui Volodimir Zelenski.
  • Inspecție amânată? - Inspectorii nucleari ONU care au pornit în această dimineață de la Kiev spre centrala nucleară Zaporijie ar putea începe vizita joi dimineața. Un reporter Reuters care călătorește alături de echipa (AIEA a declarat inspectorii vor rămâne, probabil, peste noapte în orașul Zaporijie, iar joi vor vizita centrala aflată pe teritoriul controlat de Rusia.
ADVERTISING

Mișcări pe front:

  • Iranul, sol de pace - Iranul a livrat Rusiei o aşa-numită „iniţiativă de pace” pentru a pune capăt războiului din Ucraina, propusă de un lider european. Ministrul iranian de externe Hossein Amirabdollahian a confirmat că a înmânat Rusiei o „inițiativă de pace” ce i-ar fi fost înmânată preşedintelui iranian Ebrahim Raisi de către un lider occidental care nu a fost însă numit.
  • Ofensivă pe toată linia frontului - Forţele ucrainene sunt în ofensivă pe toată linia frontului, afirmă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Zelenski le-a cerut soldaţilor ruşi să fugă pentru a scăpa cu viaţă şi a susţinut că ucrainenii contraatacă şi în est. "Confruntări militare active au loc acum pe toată linia frontului: în sud, în regiunea Harkov, în Donbas", a spus el.
  • Lupte crâncene - Se dau lupte crâncene la Herson, în timp ce Ucraina încearcă să recucerească regiunea ocupată de ruşi în sudul ţării. Dar experţii militari au declarat pentru BBC că acest lucru "nu se va întâmpla rapid". Oficialii de la Kiev au descris ofensiva ca pe o măcinare lentă a inamicului. "Luptele grele continuă, soldaţii noştri lucrează non-stop", a declarat Vitaliy Kim, care conduce regiunea vecină Nikolaev.
  • Foc continuu - Orașul Enerhodar, în apropierea căruia se află centrala nucleară Zaporojie, este în permanență sub bombardamente, iar panica în rândul oamenilor crește, pentru că armata rusă nu le permite să plece, spune primarul Dmitri Orlov.
  • Pierderi în armata Rusiei - Comandamentul Operațional „Sud” a raportat că ucrainenii au ucis marți 117 soldați ruși și au distrus peste 30 de unități de echipament militar.
  • Explozii în Crimeea - Explozii puternice au fost raportate în raionul Krasnohvardiiske din Crimeea. Momentan nu se știe dacă există victime.
ADVERTISING

Sancțiuni și gaze

  • Fără gaze de la Gazprom - Gazprom închide, de azi și până vineri, conducta Nord Stream 1 pentru lucrări de întreținere. Deja conducta funcționa doar la 20% din capacitate.
  • Miniştrii de Externe ai statelor din cadrul Uniunii Europene au respins interzicerea generalizată a călătoriilor cetăţenilor ruşi în spaţiul comunitar, dar au acceptat suspendarea unui acord care facilitează acordarea vizelor pentru perioade scurte.
  • Rușii în UE - Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, ceruse din nou, dimineață, Uniunii Europene să interzică accesul turiștilor ruși pe teritoriul său. El spune că măsura este „adecvată”, în condițiile în care cei mai mulți ruși susțin „războiul genocidar de agresiune” împotriva Ucrainei.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇