Ziua 133 de război. Alerte anti-aeriene în toată Ucraina. Guvernatorul din Donețk le cere oamenilor să fugă din regiune

Ziua 133 de război. Alerte anti-aeriene în toată Ucraina. Guvernatorul din Donețk le cere oamenilor să fugă din regiune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alertele aeriene au sunat în întreaga Ucraină în primele ore ale zilei 133 de război, oamenii intrând iar în alertă după o perioadă mai lungă de calm relativ. În Donbas luptele grele continuă în Donețk, după ce rușii au preluat controlul asupra ultimelor două orașe din regiunea vecină Lugansk.

În Marea Britanie au ajuns miercuri primii soldați ucraineni care vor fi instruiți cum să folosească armamentul și echipamentul trimis de Londra.

Un avertisment dur a venit azi de la şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a spus că UE trebuie să se pregătească pentru "întreruperea completă" a gazelor din Rusia.

ADVERTISING

Situația pe front

  • Institutul pentru Studierea Războiului remarcă un avans al trupelor ucrainene în regiunea Herson, unde au respins un atac al forțelor ruse detașate lângă satul Lozove.
  • Alertele aeriene au sunat în aproape toată Ucraina în noaptea de marți spre miercuri, după o perioadă lungă de calm relativ, ceea ce i-a surprins pe oameni.
  • Trupele rusești sunt angajate în lupte grele în timp ce se îndreaptă spre regiunea ucraineană Donețk, după ce au preluat controlul asupra ultimelor două orașe din regiunea vecină Lugansk, Severodonețk și Lisiciansk. Ucrainenii spun că rușii au suferit pierderi grele, dar că asta nu-i oprește să continue atacurile în forță.
  • În Harkov au fost atacuri cu rachete peste noapte, fiind distruse o clădire și o instituție de învățământ. Nu există informații despre eventuale victime.
  • Rachetele rusești au lovit o piață dintr-o zonă rezidențială din Sloviansk. Doi civili au fost uciși și alți 7 răniți.
  • Separatiștii pro-ruși au capturat două nave sub pavilion străin în portul Mariupol și spun că acum ele sunt „proprietatea statului”.
  • Lisiciankul, până acum 4 luni un oraș cu peste 100.000 de locuitori (cam cât Suceava sau Piatra Neamț), este acum complet în ruine. Încă mai sunt mii de civili care nu au putut fi evacuați și se ascund în adăposturi subterane.
  • Civilii au continuat miercuri să fie evacuaţi din oraşul Sloviansk, în estul Ucrainei, supus un bombardamente intense în ultimele săptămâni.
  • Guvernatorul din Donețk, Pavlo Kirilenko, le-a cerut celor 350.000 de oameni rămași în regiune să fugă. Cel puțin șapte civili au fost uciși în urma bombardamentelor rusești în ultimele 24 de ore și 25 au fost răniți, în timp ce Kremlinul continuă să-și intensifice ofensiva în estul Ucrainei.
  • Rusia spune că a distrus două sisteme avansate de rachete HIMARS și depozitele de muniție ale acestora în estul Ucrainei. Kievul neagă și zice că este un „fake rusesc!”.
ADVERTISING

Impact economic

  • Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat UE să se pregătească pentru "întreruperea completă" a gazelor din Rusia. Comisia intenţionează să anunţe planuri de urgenţă la nivelul UE, la jumătatea lui iulie, pentru a asigura transportul gazelor, "acolo unde este cea mai mare nevoie de ele", în cazul sistării complete a furnizării de gaz rusesc. Ea a informat la zi Parlamentul European despre progresele realizate de UE în eliminarea dependenţei de importurile de energie din Rusia.
  • Marți seară s-a încheiat conferința internațională de la Lugano, din Elveția, unde a fost stabilit „planul Marshall” pentru reconstrucția Ucrainei.
ADVERTISING

Alte informații relevante

  • ONU avertizează că practica soldaților ruși de a aresta civili în mod arbitrar a devenit ceva comun în multe părți din Ucraina. Sunt documentate cel puțin 270 de cazuri, dar ele sunt cu siguranță mult mai multe.
  • Un prim grup de soldați ucraineni a ajuns în Marea Britanie, pentru a fi instruiți cum să folosească armamentul și echipamentul trimis de Londra.
  • Premierul Irlandei Micheal Martin s-a dus la Kiev.
  • Liderul camerei inferioare a Parlamentului de la Moscova a spus că Ucraina a devenit „un stat terorist” și că trupele rusești în niciun caz nu trebuie să se oprească doar în Donbas, ci să elibereze întreaga țară.
  • Personalul reprezentanţei Rusiei la Strasbourg urma să se îmbarce miercuri seara la bordul unui avion rusesc şi să părăsească teritoriul francez la trei luni după excluderea ţării din Consiliul Europei.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇