În ziua 1121 de război Ucraina a lansat cel mai intens atac cu drone de la începutul războiului asupra orașelor Saratov și Engels din Rusia.
Una dintre țintele vizate a fost baza aeriană Engels, Engels-2, care găzduiește bombardiere strategice utilizate în atacurile aeriene asupra Ucrainei. Mai multe explozii au fost auzite în zori, deflagrațiile fiind urmate de un incendiu. Unda de șoc a detonării muniției din baza aeriană a fost atât de puternică, încât a distrus case situate la kilometri distanță.
O sursă din Serviciul de Securitate al Ucrainei a confirmat lovirea cu succes a bazei aeriene Engels-2.
De asemenea, un depozit petrolier din Engels a luat foc, iar guvernatorul regiunii a anunțat că doi civili au fost răniți, iar mai multe locuințe, o școală, o grădiniță și un spital au suferit pagube.
Ministerul rus al Apărării a comunicat că 132 de drone ucrainene au fost doborâte în cursul nopții în șapte tegiuni.
În schimb, Rusia a lansat în timpul nopții 171 de drone, cele mai multe fiind anihilate de apărarea aeriană. Cel puțin zece oameni au fost, însă, răniți, inclusiv patru copii, în orașul Kropîvnîțkîi, din regiunea Kirovohrad.
Rușii au pierderi colosale pe front. Potrivit serviciilor secrete britanice, până la 250.000 de militari ruși au fost uciși, acesta fiind cel mai grav bilanț al pierderilor suferite de Moscova după al Doilea Război Mondial.
Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina a primit avioane F-16 suplimentare, fără a preciza numărul acestora și proveniența lor.
Pe lângă avioane noi, Kievul are și promisiunea lui Trump că se va implica în repatrierea a mii de copii despre care se crede că au fost trimiși în Rusia.
Iar astăzi încep, la Bruxelles și la Londra, două reuniuni importante care au ca obiectiv sprijinul pentru Ucraina.
Situația pe front
- Atac cu drone - Rusia a lansat 171 de drone noaptea trecută, iar apărarea aeriană a doborât 75 în 12 regiuni, în timp ce 63 au dispărut de pe radar din cauza bruiajului și nu și-au atins ținta. Regiunile Kirovohrad, Sumî și Donețk au fost afectate de atacul aerian nocturn, au comunicat dimineață Forțele Aeriene ale Ucrainei.
- Patru copii răniți - Cel puțin zece persoane au fost rănite, inclusiv patru copii, în timpul unui atac lansat noaptea trecută de armata rusă asupra Kropîvnîțkîi, oraș cu 220.000 de locuitori din regiunea Kirovohrad, relatează The Kyiv Independent. Mai multe victime au fost spitalizate, iar una e în stare critică, cu arsuri pe 90% din suprafața corpului. Peste 20 de drone lansate asupra orașului în timpul nopții au lovit case și blocuri și au avariat infrastructura feroviară.
- Rușii au pierderi colosale pe front - Marea Britanie a actualizat estimarea privind numărul militarilor ruși uciși în timpul războiului din Ucraina, a anunțat ministerul britanic al Apărării, citat de Sky News. Serviciile secrete britanice estimează că între 200.000 și 250.000 de membri ai forțelor armate ruse au fost uciși. Acest bilanț ar reprezenta cele mai mari pierderi suferite de Rusia de la al Doilea Război Mondial. Britanicii estimează numărul total de morți sau răniți la 900.000. Ministerul britanic al Apărării afirmă că Putin și liderii săi militari acordă prioritate conflictului în fața vieții soldaților ruși: "Ei sunt aproape sigur pregătiți să tolereze o rată a victimelor constant ridicată, atât timp cât acest lucru nu afectează în mod negativ sprijinul public sau al elitei pentru război, iar aceste pierderi pot fi înlocuite".
- Serviciile de informații îl contrazic pe Trump - Soldații ucraineni din Kursk au pierdut teren în ultimele zile, dar nu sunt încercuiți de forțele ruse, potrivit a trei oficiali americani și europeni. Informațiile contrazic declarațiile făcute recent de Donald Trump și Vladimir Putin. Detalii AICI.
Ce se întâmplă în Rusia
- Explozie uriașă în baza Engels - Un atac masiv cu drone a vizat orașele Saratov și Engels joi dimineața, provocând un incendiu la o bază aeriană din regiune, relatează The Kyiv Independent. Guvernatorul regiunii Saratov, Roman Busargin, a declarat că orașele Saratov și Engels au fost supuse celui mai intens atac cu drone de la începutul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit canalelor rusești de Telegram, locuitorii au raportat o alertă aeriană urmată de mai multe explozii. Canalul Mash a relatat că cel puțin patru detonații au fost auzite în jurul orei 4:00 dimineața. Pe rețelele de socializare au apărut imagini care prezintă o explozie uriașă produsă în baza aeriană Engels-2 care găzduiește bombardiere strategice utilizate în atacurile aeriene asupra Ucrainei. Busargin a anunțat evacuarea locuitorilor din zona aerodromului. De asemenea, canalul Shot a relatat că un incendiu a izbucnit și la un depozit de petrol din Engels. Autoritățile ruse nu au dat detalii despre posibilele daune asupra infrastructurii petroliere. Busargin a raportat doi civili răniți și pagube la aproximativ 30 de locuințe, precum și la o școală, două grădinițe și un spital din Engels. Engels-2 a mai fost vizată anterior de atacuri, cel mai recent în ianuarie, când un depozit de muniție de pe aerodrom a fost incendiat în urma unui atac cu drone.
- Kievul confirmă atacul - O sursă din Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a confirmat pentru Kyiv Independent că baza aeriană rusă Engels-2 din regiunea Saratov a fost lovită cu succes de dronele ucrainene. Un incendiu, explozii și detonări secundare de muniție au fost înregistrate la baza aeriană în urma atacului efectuat de SBU și Forțele de Operațiuni Speciale, a spus sursa. Mai multe rachete, inclusiv rachete de croazieră Kh-101, au fost distruse în atac, a declarat Andrii Kovalenko, oficial al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei. Unda de șoc a detonării muniției a fost atât de puternică, încât a distrus acoperișurile caselor aflate la kilometri distanță.
- Drone doborâte - Ministerul rus al Apărării a susținut că 132 de drone ucrainene au fost doborâte în cursul nopții, dintre care 54 în regiunea Saratov, 40 în Voronej, 22 în Belgorod, iar altele în regiunile Rostov, Kursk, Lipetsk și în Crimeea ocupată.
Discuții de pace
- Când se reiau discuțiile - Kremlinul a declarat joi că următoarele negocieri ruso-americane asupra conflictului din Ucraina vor avea loc în Arabia Saudită fie duminică, fie la începutul săptămânii viitoare, informează AFP. "Poate că nu va fi duminică, acum punem la punct toate nuanțele. Poate că va fi chiar la începutul săptămânii viitoare", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, precizând că aceste negocieri se vor derula "la nivel de experți". Potrivit lui Peskov, se va discuta despre diferite "aspecte ale reglementării ucrainene", în contextul în care până acum Kremlinul nu și-a dat consimțământul pentru planul american în vederea unui armistițiu de 30 de zile, acceptat însă de Kiev la presiunea Casei Albe.
Alte informații relevante
- Ucraina a primit mai multe F-16 - Ucraina a primit avioane F-16 suplimentare, a declarat miercuri Volodimir Zelenski, în cursul unei videoconferințe, fără a preciza numărul acestora, relatează AFP. Liderul de la Kiev nu a spus nici de unde provin aceste aeronave. În cursul zilei, presa rusă a susținut că un avion cu reacție F-16 a fost doborât în regiunea Sumi, afirmație pe care Forțele Aeriene ale Ucrainei au negat-o. "Alte avioane F-16 au sosit în Ucraina. Rușii au mințit că au doborât ceva acolo, nu au doborât nimic. Și vestea bună este că mai multe avioane F-16 au sosit în Ucraina", le-a spus Zelenski reporterilor în timpul unui briefing, potrivit RBC Ucraina.
- Macron l-a sunat pe Zelenski în timpul unui interviu - Volodimir Zelenski a fost întrerupt în timpul unui interviu video de un apel telefonic al omologului său francez Emmanuel Macron, miercuri, a confirmat şeful statului ucrainean France24, relatează HuffPost. Zelenski a oprit-o pe o jurnalistă care-i punea o întrebare pentru a răspunde la telefon. "Emmanuel, Emmanuel. Îmi pare rău, discut cu nişte jurnalişti", i-a spus el, după care i-a propus să-l sune înapoi "în 20 de minute". El a confirmat apoi unui jurnalist de la France 24 că era vorba despre preşedintele francez. "Tocmai am vorbit cu preşedintele Macron, cu Emmanuel. Ne sunăm cu regularitate. Aş spune în medie o dată pe zi", a precizat el, lăudând "relaţiile strânse" între cele două ţări şi exprimându-şi "recunoştinţa" faţă de liderul francez care ”ajută mult ”Ucraina. El a anunţat că urmează să efectueze o vizită în Franţa săptămîna viitoare şi că vor avea loc "mai multe reuniuni".
- Promisiunea lui Trump - Președintele american Donald Trump a promis că va ajuta Ucraina să recupereze mii de copii despre care se crede că au fost trimiși în Rusia, după ce administrația americană a încetat să mai finanțeze o bază de date care documenteze locul în care se află aceștia, informează AFP. Trump a discutat la telefon despre această chestiune cu Zelenski, la o zi după ce a vorbit cu Putin, care face obiectul unui mandat de arestare al Curții Penale Internaționale în legătură cu deportarea ilegală a mii de copii ucraineni. "Președintele Trump a promis că va lucra îndeaproape cu ambele părți pentru a se asigura că acești copii se întorc acasă", au declarat secretarul de stat Marco Rubio și consilierul pentru securitate națională al președintelui american, Mike Waltz, într-un comunicat comun. Potrivit Laboratorul de Cercetare Umanitară al Universității Yale (Yale HRL), peste 8.400 de copii ucraineni au fost transferați în 43 de centre din Rusia sau de pe teritorii controlate de Rusia, precum și în 13 centre din Belarus. Rusia neagă că ar fi comis un abuz și își descrie activitatea ca pe un program umanitar pentru adopția orfanilor.
- Administrația Trump se gândește să renunțe la comanda NATO - Pentagonul întreprinde o restructurare semnificativă a comandamentelor de luptă şi a cartierelor generale ale armatei americane. Iar unul dintre planurile avute în vedere ar implica renunţarea la rolul de Comandant Suprem al NATO în Europa - cunoscut în limbajul militar drept SACEUR. Detalii AICI.
- Polonia vrea să mineze granițele cu Rusia și Belarus - Polonia se retrage din Tratatul de la Ottawa care interzice minele antipersonal. Decizia luată din cauza amenințării agresiunii ruse ar putea duce la transformarea frontierei estice a NATO într-un câmp minat. Detalii AICI.
- Reuniune UE la Bruxelles - Liderii din Uniunea Europeană se reunesc joi și vineri la Bruxelles pentru a discuta, printre altele, despre sprijinul suplimentar pentru Ucraina, relatează dpa. Nu se așteaptă ca cei 27 de lideri din UE să ia decizii de anvergură. Cu toate acestea, șefa diplomației UE, Kaja Kallas, și-a exprimat speranța că Ucrainei i se va promite achiziționarea a două milioane de cartușe de muniție de artilerie pentru apărarea sa împotriva invaziei ruse, după ce nu a primit suficient sprijin în ultimele săptămâni pentru o inițiativă de angajare de ajutor militar în valoare de 20-40 de miliarde de euro. Următorul summit al liderilor din UE de după reuniunea de joi este programat pentru iunie.
- Kremlinul denunță "militarizarea Europei" - Kremlinul a denunțat joi "planurile de militarizare a Europei", în contextul în care Uniunea Europeană a lansat un proces de reînarmare menit să răspundă amenințării ruse și riscului de dezangajare a SUA. Detalii AICI.
- Mărturii cutremurătoare ale prizonierilor ucraineni - Rusia și Ucraina au anunțat miercuri că au efectuat un schimb de câte 175 de prizonieri, acesta fiind unul dintre cele mai mari schimburi de la începutul invaziei ruse la scară largă, acum trei ani. Unul dintre prizonierii ucraineni eliberați a povestit cum a fost captivitatea în Rusia. Detalii AICI.
- Reuniune militară la Londra - Înalți oficiali militari se întâlnesc joi în Regatul Unit, pe măsură ce planificarea unei forțe de menținere a păcii în Ucraina intră într-o "fază operațională", informează PA Media/dpa. Premierul britanic Keir Starmer este așteptat să se întâlnească cu planificatori din domeniul apărării după ce în weekend a anunțat că lideri militari se vor reuni în scopul de a "pune în aplicare planuri puternice și robuste pentru a sprijini un acord de pace și a garanta securitatea viitoare a Ucrainei". El a semnalat, de asemenea, trecerea la o "fază operațională", după ce a confirmat întâlnirea de joi.
- Rusia acuză Chișinăul - Ministerul de Externe rus a declarat miercuri că poliția din Republica Moldova a încălcat protocolul diplomatic prin blocarea intrărilor în ambasada sa din Chișinău pe motiv că a fost primită o amenințare cu bombă, informează Reuters. "Forțele de securitate moldovenești l-au împiedicat pe ambasadorul Federației Ruse să intre în ambasadă, iar personalului ambasadei, inclusiv membrilor familiilor, femei și copii, nu li s-a permis să plece. Este destul de revelator faptul că ambasada nu a primit nicio notificare de la autorități cu privire la presupusa amenințare cu bombă. La Moscova se presupune că partea moldovenească va respecta pe viitor fără greș prevederile Convenției de la Viena din 1961 (privind relațiile diplomatice)", se arată într-un comunicat al MAE rus. Ambasadorului R. Moldova la Moscova i-a fost prezentat un protest, iar accesul în clădirea ambasadei ruse din Chișinău a fost restabilit. Poliția din Chișinău a declarat că a primit o amenințare cu o bombă la ambasadă, dar nu a făcut alte comentarii, notează Reuters.