Soldații ucraineni din Kursk au pierdut teren în ultimele zile, dar nu sunt încercuiți de forțele ruse, potrivit a trei oficiali americani și europeni familiarizați cu evaluările serviciilor lor de informații. Informațiile contrazic declarațiile recente ale președintelui american Donald Trump și ale președintelui rus Vladimir Putin.
Agențiile americane de informații, inclusiv CIA, au transmis această evaluare Casei Albe în ultima săptămână, a declarat un oficial american și o altă persoană familiarizată cu situația, potrivit Reuters. Cu toate acestea, Trump continuă să susțină că trupele ucrainene sunt complet înconjurate în regiunea Kursk, aflată în vestul Rusiei.
Evaluările serviciilor de informații americane și europene arată că trupele ucrainene s-au confruntat cu o presiune intensă din partea forțelor ruse, dar nu sunt complet încercuite, au spus oficialii.
Ce a urmărit dezinformarea
Trump a declarat că își dorește să pună capăt rapid războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Experții au descris afirmația făcută de Putin pe 13 martie, conform căreia forțele ucrainene din Kursk sunt izolate și vor trebui, în cele din urmă, fie să „se predea, fie să moară”, drept dezinformare menită să arate că Rusia face concesii prin salvarea vieților soldaților ucraineni, oferindu-i lui Putin un avantaj în negocierile pentru încetarea focului.
Într-o postare pe rețelele sociale din 14 martie, Trump a spus că i-a cerut președintelui rus să cruțe viețile a mii de ucraineni despre care a afirmat că sunt „complet încercuiți” și vulnerabili. Putin a răspuns că va face acest lucru doar dacă aceștia se vor preda.
Trump a repetat afirmația despre forțele ucrainene „încercuite” într-un discurs susținut luni, la Kennedy Center din Washington, și într-un interviu acordat Fox News marți.
Consiliul Național de Securitate al SUA nu a răspuns direct la întrebările legate de aceste evaluări ale serviciilor de informații, dar a făcut referire la o declarație comună a secretarului de stat Marco Rubio și a consilierului pentru securitate națională Mike Waltz, în care se menționa apelul telefonic dintre Trump și Zelenski de miercuri și faptul că cei doi lideri au convenit să continue schimbul de informații despre situația din Kursk.
Casa Albă, CIA și Biroul Directorului de Informații Naționale au refuzat să comenteze.
Zelenski a spus că Putin minte
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat că forțele ucrainene sunt încercuite și a declarat că Putin minte în legătură cu situația reală de pe teren.
Liderul ucrainean a recunoscut că armata sa se află într-o poziție dificilă în Kursk și că se așteaptă la atacuri continue din partea Rusiei, care încearcă să împingă forțele ucrainene afară din regiune.
Biroul de presă al lui Zelenski și ambasada Rusiei la Washington nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
Din august, când soldații ucraineni au străpuns granița de vest a Rusiei în Kursk, Kievul a pierdut aproape tot teritoriul recucerit. Inițial, Ucraina controla aproape 1.300 de kilometri pătrați, dar în prezent mai deține doar între 50 și 80 de kilometri pătrați, conform rapoartelor din surse deschise.