Parlamentul European (PE) a aprobat miercuri, la Strasbourg, noua echipă a Comisiei Europene (CE), care urmează să intre la începutul lui decembrie în funcţie, în contextul unor turbulenţe puternice economice şi geopolitice.
Noua Comisie a obţinut 370 de voturi ”pentru”, 282 ”împotrivă” şi 36 de abţineri, relatează AFP.
Al doilea mandat al Ursulei von der Leyen urmează să înceapă cu aproximativ 50 de zile înainte învestirea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Un sentiment de urgenţă prevalează în acest sens.
Europa ”nu are timp de pierdut”, a avertizat şefa Comisiei, care transformat competitivitatea în prioritate, în vederea ”acoperirii” prăpastiei cu Statele Unite şi China.
”Libertatea noastră şi suveranitatea noastră depind mai mult ca niciodată de puterea economică”, a tunat cu câteva ore înainte de vot Ursula von der Leyen, care a promis că prima sa ”iniţiativă majoră” vizează competitivitatea.
În domeniul apărării, ea a insistat asupra necesităţii de a face mai mult pentr a rivaliza cu cheltuielile militare ale Rusiei, în contextul în care revenirea lui Donald trump alimentează temeri cu privire la o dezangajare din Ucraina.
”Cheltuielile noastre (militare) trebuie să crească”, a subliniat ea. ”Rusia cheltuieşte până la 9% din PIB în apărare. Europa cheltuieşte în medie 1,9%. Este ceva în neregulă în această ecuaţie”, a subliniat ea.
Pregătirea în vederea întoarcerii lui Trump este ”cea mai urgentă provocare” a acestui mandat al Ursulei von der Leyen, subliniază un analist de la Centre for European Reform, Luigi Scazzieri, ”pe două fronturi” - comerţul în urma ameninţării preşedintelui american de creştere a taxelor vamale la produse europene şi ”securitatea”, din cauza unei eventuale dezangajări a Statelor Unite din Ucraina.
În pofida acestor mize, Parlamentul European a întâmpinat dificultăţi în aprobarea noii Comisii.
Grupurile s-au înfruntat din cauza vicepreşedinţiei acordate italianului Raffaele Fitto, însărcinat cu Coeziunea Teritoriilor, membru al Partidului Fratelli d'Italia (FdI, neofascist) al premierului Giorgia Meloni, în contextul în care stânga cerea menţinerea unui ”cordon sanitar”.
Von der Leyen şi-a asumat această vicepreşedinţie, care-i permite să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Meloni. ”Este o alegere pe care am făcut-o”, a declarat ea în faţa eurodeputaţilor.
Kaja Kallas, şefa diplomaţiei
După mai multe zile de încleştare, Partidul Popular Euroepan (PPE, dreapta), Renew (centru) şi S&D (centru-stânga) au ajuns cu dificultate la un acord în vederea aprobării tuturor comisarilor propuşi - o premieră în ultimii 20 de ani.
Între noile feţe se află fostul premier eston Kaja Kallas, care devine noua şefă a diplomaţiei UE, francezul de centru Stéphane Séjourné, un vicepreşedinte însărcinat cu un portofoliu larg privind Strategia Industrială, şi socialista spaniolă Teresa Ribera, vicepreşedinte însărcinat cu Tranziţia Ecologică şi Concurenţa.
Această nouă Comisie înclină către dreapta - cu 15 din 27 de portofolii atribuite PPE, prima forţă politică în Parlament.
Liderul PPE Manfred Weber nu şi-a ascuns satisfacţia. Este o Comisie ”foarte echilibrată”, a apreciat el, menţionând o posibilă majoritate parlamentară din care să facă parte oameni de la Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR, extremă dreapta), din care fac parte eurodeputaţii italieni ai lui Meloni, şi până la unii Verzi.
”Nevoie de stabilitate”
Liderul german a respins, din nou, în trecere, acuzaţii ale stângii cu privire la ambiguităţile sale cu extrema dreaptă.
”Există linii roşii” şi nu este posibilă o cooperare cu cei care nu sunt ”pro-Europa, pro-Ucraina şi pro-statul de drept”, a reafirmat el, făcând distincţie între oamenii Giorgiei Meloni şi alte grupuri de extremă dreapta.
Conducătoarea spaniolă a S&D Iratxe Garcia-Pérez a scos în faţă ”nevoia stabilităţii” în Europa, pentru a-şi explica susţinerea noii echipe. Însă acesta ”nu este un cec în alb”, a avertizat ea PPE. ”Nu vom accepta un joc dublu” cu extrema dreaptă.
Acordarea unei vicepreşedinţii lui Raffaele Fitto continuă să divizeze grupul social-democraţilor.
Francezii au votat ”împotriva” noii Comisii.
”Se încalcă o linie roşie. Ar trebui să avem o Comisie de luptă capabilă să apere interesul general european, iar eu nu cred că Fratelli d'Italia este pe această linie”, a denunţat Raphaël Glucksmann de la Place publique.
În grupul Patrioţilor (extremă dreapta), francezul Jordan Bardella a respins în bloc noua echipă, nişte ”comisari necunoscuţi marelui public care dictează viaţa de zi cu zi a 450 de milioane de cetăţeni”, a denunţat el.