Vlad Pascu va primi o pedeapsă mai mică, pentru că nu va fi judecat pentru omor. Avocatul lui spune că și victimele sunt vinovate

Vlad Pascu va primi o pedeapsă mai mică, pentru că nu va fi judecat pentru omor. Avocatul lui spune că și victimele sunt vinovate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Judecătoria Mangalia a respins, joi, cererea de schimbare a încadrării juridice în cazul lui Vlad Pascu din ucidere din culpă în omor calificat şi a precizat că următorul termen de judecată va fi şi ultimul în acest proces.

Asta înseamnă că tânărul nu va fi judecat pentru omor calificat și va primi şi o pedeapsă mică, pentru recunoaşterea culpei sale. Mai exact, dacă la ucidere din culpă era aplicată o pedeapsă de aproximativ 10 ani şi şase luni, acum se aplică o reducere de o treime.

În plus, avocatul lui spune că și victimele sunt vinovate, pentru că circulau neregulamentar pe drum, pe care le-a lovit şoferul drogat.

ADVERTISING

“S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, lucru care era cumva bănuit de către noi de data trecută. Evident, aveai cumva prefigurată ideea aceasta de a-l păstra pe aceeaşi procedură. Ştim foarte bine, fapta până la zece ani şi şase luni va avea limitele reduse cu o treime din pedeapsa respectivă.

Se vor audia la următorul termen martori, se vor audia părţile vătămate, respectiv părţile civile, cele care au rămas în viaţă ca şi părţi vătămate şi data viitoare va fi ultimul termen de judecată”, a declarat Adrian Cuculis, apărătorul familiei tinerei ucise în accidentul de la 2 Mai.

ADVERTISING

El a precizat că judecătoarea l-a anunţat pe Vlad Pascu că poate fi prezent în sală la următorul termen de judecată, dacă doreşte acest lucru.

“Judecătorul i-a readus aminte lui Vlad Pascu că ar putea să participe în sala de judecată, atenţie, dacă doreşte. Am spus de fiecare dată că este o chestiune care ţine de cum doreşte inculpatul. Poate să îl aducă instanţa dacă vrea să se convingă de anumite lucruri, dar nu a dorit lucrul ăsta. După o oră de dezbateri pe subiectul acesta, Parchetul a solicitat respingerea cererii de schimbare a încadrării.

ADVERTISING

S-a respins cererea noastră, dar şi a colegei mele, doamna avocat care reprezintă familia Olariu, iar în momentul de faţă suntem pe procedura simplificată. Sunt patru infracţiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală, fugă de la locul accidentului şi conducere sub influenţa a patru substanţe interzise, iar dosarul 2 Mai avem certitudinea că se va termina pe 18 aprilie, când va fi termenul final”, a declarat Adrian Cuculis.

Victimele sunt şi ele de vină

Apărătorul lui Vlad Pascu, avocatul Adrian Bendeac, a declarat jurnaliştilor la ieşirea din sediul Judecătoriei Mangalia că victimele accidentului de la 2 Mai circulau neregulamentar.

“În raportul de expertiză auto sunt concluziile tuturor experţilor, în sensul în care participanţii la trafic au creat o stare de pericol pasiv în sensul în care se deplasau neregulamentar. E o culpă comună”, a afirmat Adrian Bendeac.

Amintim însă că, în zona în care s-a produs tragedia din 2 Mai, nu sunt trotuare sau spații delimitate pentru pietoni. Așa că tinerii au fost nevoiți să meargă pe marginea șoselei. Porțiunea 2 Mai - Vama Veche este intens circulată atât de mașini, cât și de pietoni, care își pun viața în pericol de fiecare dată când merg dintr-o stațiune în alta.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇