Lucrurile bune care se întâmplă în fiecare zi ne ajută să ne pastrăm speranța ca viața noastra își va reveni la normal în curând.
Astfel, ne-am bucurat să aflăm că pandemia n-a împiedicat UNICEF să ajute țările din întreaga lume (doar în România a livrat peste 650.000 măști de protecție, mănuși și dezinfectanți).
Tot în ultimele ore am aflat că, printre multitudinea de avertismente, reprezentanții OMS spun totuși că vara va fi ceva mai liniștită. In acest context, aflăm și că biletele de avion sunt deja mai ieftine decât anul trecut.
Pandemia n-a împiedicat UNICEF să ajute
În contextul pandemiei de COVID-19 ce afectează viața a milioane de copii din întreaga lume, UNICEF furnizează provizii vitale, în ciuda constrângerilor logistice și de transport fără precedent, se arată într-un comunicat al organizației.
În acest an, până în momentul de față, UNICEF a livrat importante stocuri de echipamente individuale de protecție (EIP) în peste 100 de țări, venind în sprijinul răspunsului acestora la pandemie, inclusiv 7,5 milioane de măști chirurgicale, 2,8 milioane de măști respiratorii N95, aproape 10 milioane de mănuși, peste 830.000 de combinezoane și aproximativ 600.000 de viziere.
UNICEF a furnizat și peste 550.000 de teste de diagnosticare, alte 912.000 fiind programate a fi livrate până în luna august, și a expediat peste 16.000 de concentratoare de oxigen în 90 de țări cu venituri mici și medii. De la începutul pandemiei, UNICEF a livrat în România peste 650.000 măști de protecție, mănuși și dezinfectanți.
Țânţarii nu transmit coronavirusul
Vești bune și pentru cei care se temeau că venirea căldurii ar puta crește riscul infectării cu noul coronavirus din cauza țănțarilor.
Un studiu publicat, joi, de Institutul Naţional italian al Sănătăţii, a demonstrat că ţânţarii nu transmit coronavirusul.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat deja că nu există nicio dovadă că boala ar putea fi transmisă de aceste insecte, care se crede că ar putea transmite paludismul, febra denga sau alte maladii atunci când înţeapă oamenii.
OMS anticipează o calmare a situației pe timpul verii
De fapt, OMS anticipează o calmare a situației pe timpul verii.
Într-o declarație menită să atragă atenția asupra înmulțirii numărului de cazuri de Covid-19 în lume, directorul regional al OMS, Henri Kluge, face și o afirmație care ne dă speranțe.
Potrivit BBC, oficialul OMS recunoaște că instituția anticipează că situația se va calma în majoritatea țărilor, pe timpul verii.
”Dar trebuie să ne pregătim pentru toamnă”, avertizeaza Henri Kluge.
Biletele de avion, mai ieftine ca anul trecut
Începând cu săptămână aceasta românii pot călători din nou spre țări precum Italia, Franța, Germania, Elveția, Austria, Ungaria și alte state europene unde răspândirea pandemiei a încetinit.
Vestea bună este că prețul biletelor nu a crescut.
“Momentan prețurile biletelor de avion sunt pe un trend descrescător, însă acest fapt trebuie privit în contextul cererii foarte scăzute de bilete de avion precum și al numărului redus de zboruri. Scăderile sunt mici și conjuncturale, cuprinse intre 5 și 10% față de prețul biletului de avion în anul anterior” a declarat Claudia Tocilă, Director de Marketing la Vola.ro.
Specialiștii Vola.ro sunt încrezători că majoritatea liniilor aeriene vor gândi pe termen lung și spun că ne putem aștepta la diverse oferte în lunile ce urmează.
Vești bune: Liber la zboruri, dar tot mai mulți români își petrec vacanța în țară