Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marţi spre miercuri.
Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat.
”O escortă a Poliţiei Române a adus în ţară, din Marea Britanie, un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Dolj, urmărit internaţional pentru infracţiunea de omor calificat. Acesta avea emis pe numele lui, de către Tribunalul Sibiu, un mandat de arestare preventivă”, au transmis oficialii IPJ Sibiu.
Bărbatul a fost identificat în urma schimbului de informaţii realizat de poliţişti din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională cu partenerii din Marea Britanie.
Acesta urmează a fi încarcerat, în vederea executării mandatului, pentru continuarea cercetărilor.
„Vă asigur că nimeni nu scapă de justiția din România. Mai devreme sau mai târziu, toți fugarii sunt prinși, sunt aduși în țară, iar judecata își urmează cursul firesc”, spune Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei.
”Reamintim faptul că, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale, dintre autorităţile române şi cele din Ungaria, Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi Republica Irlanda, Poliţia Română a localizat doi bărbaţi, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiţi în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, respectiv în Scoţia şi Irlanda de Nord. Cei doi au fost depistaţi de partenerii externi, pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română”, au mai transmis oficialii Poliţiei.
Primul suspect a fost adus în ţară în noaptea de 29 spre 30 decembrie 2023. E vorba de alt bărbat, de 35 de ani, din judeţul Dolj.
Poliţia continuă activităţile specifice, pentru localizarea celui de-al treilea bărbat bănuit în cauză.
Magistraţii din Sibiu au emis în 19 noiembrie mandate de arestare preventivă în lipsă pe numele a trei suspecţi în cazul uciderii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, aceştia fiind daţi în urmărire: Zuleam Costinel Cosmin, Ghiţă Laurenţiu şi Minae Marian Cristian.
Pe 6 noiembrie 2023, cei trei au intrat în casa omului de afaceri pentru a fura bunuri de valoare şi l-au lovit, ulterior bărbatul a murit la spital.
În acest caz s-a produs și un incident grav, polițiștii confundând unul dintre suspecți și ridicând de pe stradă, într-un mod extrem de agresiv, o persoană nevinovată.
Bărbatul, Laurențiu Lăcătușu, din Dolj, susține că se întorcea de la serviciu când a fost oprit de doi civili care l-au tăvălit pe jos și l-au lovit cu pumnii și picioarele. El s-a întors acasă după ce a fost audiat timp de 12 ore, iar autoritățile și-au dat seama că nu el era cel pe care-l căutau.