Un avion american de luptă de tip F-16 s-a prăbuşit, marţi, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite.
Pilotul aflat la bordul avionului F-16 Fighting Falcon s-a catapultat înainte ca aparatul să se prăbuşească în parcul naţional White Sands, a precizat baza aeriană Holloman Air Force, pe pagina sa de Facebook.
"Tot personalul care nu se află în situaţii de urgenţă trebuie să părăsească zona pentru a evita o posibilă expunere la substanţele chimice aflate la bordul avionului", a precizat baza.
Echipe de intervenţie de urgenţă au fost trimise la faţa locului şi a fost demarată o anchetă privind accidentul. Pilotul a fost evacuat pentru tratament medical, a anunţat US Air Force, citată de Le Figaro.
Celebru pentru dunele sale uriaşe de nisip alb, alcătuite din cristale de gips, Parcul Naţional White Sands atrage sute de mii de vizitatori în fiecare an.
Acesta este înconjurat de o uriaşă zonă deşertică administrată de armata americană, care o foloseşte pentru a testa numeroase arme şi rachete.
În acest colţ îndepărtat al Statelor Unite a avut loc celebrul test Trinity, în 1945, pentru prima bombă atomică, episod povestit recent pe ecran în filmul premiat cu Oscar "Oppenheimer".
F-16 Fighting Falcon este un avion monomotor supersonic dezvoltat iniţial pentru armata americană în anii 1970. Sute de astfel de aeronave sunt încă în serviciu în Statele Unite şi în întreaga lume.