Ungaria are primul președinte femeie din istorie

Ungaria are primul președinte femeie din istorie

Parlamentul Ungariei a ales primul președinte femeie din istorie. Este vorba de Katalin Novák, până azi parlamentar din partea partidului Fidesz, al premierului Viktor Orban.

Ungaria este republică parlamentară și președintele are un rol mai degrabă ceremonia decât decizional.

Aceasta îi ia locul lui János Áder, și el tot din partea Fidesz. Candidatul opoziției, Péter Róna, o obținut doar 51 de voturi, în timp ce Novák a primit 137.

Novák are 44 de ani, este economist și a fost și Ministru al Familiei. Alegerea ei, spun analiștii, face parte din strategia lui Viktor Orban de a obține voturile femeilor, la alegerile parlamentare ce vor avea loc în mai puțin de o lună, scriu cei de la The Guardian.

ADVERTISING

Într-un discurs ce a precedat votul, ea a spus că va apăra constituția, care a fost amendată și votată de Fidesz, pentru a reflecta agenda conservatoare a lui Orban.

Novák a anunțat că prima sa vizită oficială în calitate de șef de stat va fi în Polonia. Naționaliștii de la Pis sunt principalii aliați ai lui Viktor Orban în Europa.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇