Un poliţist rutier din Prahova a fost testat pozitiv la cocaină, în cadrul unor activităţi de verificare la care a fost supus la intrarea în serviciu.
Ancheta în acest caz a fost preluată de DIICOT.
Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, la data de 18 august, în urma efectuării unor activităţi de verificare a poliţiştilor, pentru unul dintre aceştia, la testarea cu aparatul Drugtest, s-a înregistrat rezultat pozitiv.
"Având în vedere acest aspect, IJP Prahova a transmis o informare către BCCO Ploieşti, în vederea continuării verificărilor, conform competenţei", menţionează IJP.
Surse judiciare au precizat că este vorba despre un poliţist rutier care a fost testat la intrarea în serviciu, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină.
Ancheta a fost preluată de DIICOT şi BCCO.