Un poliţist de la Operaţiuni Speciale era cârtiţa infractorilor: Le spunea şi când vor avea loc percheziţii

Un poliţist de la Operaţiuni Speciale era cârtiţa infractorilor: Le spunea şi când vor avea loc percheziţii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un şef de birou din cadrul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA. El este acuzat că a oferit informaţii unor persoane vizate de anchete penale, inclusiv când vor avea loc percheziţii.

DNA îl acuză pe Dorin Rotariu de mai multe infracţiuni: 
– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (două fapte), 
– compromiterea intereselor justiţiei, 
– instigare la fals intelectual, 
– favorizarea făptuitorului. 
 
În acelaşi dosar este vizat şi alt ofiţer de poliţie, Elena Dîmbu, pentru fals intelectual. 

ADVERTISING

Potrivit procurorilor, în perioada aprilie - mai 2020, Dorin Rotaru ar fi divulgat unei persoane informaţii nedestinate publicităţii, din două dosare penale (din care unul era al DNA) în care era delegat să desfăşoare diverse activităţi.  

”Concret, acesta i-ar fi transmis în două rânduri persoanei respective că este vizată de măsuri de supraveghere tehnică şi că va face obiectul unor mandate de percheziţie domiciliară”, a transmis DNA.  

De asemenea, în perioada 18 martie – 9 aprilie 2022,  Rotaru l-ar fi anunţat pe un om de afaceri că procurorii anchetează pentru corupţie un agent din cadrul Poliţiei Rutiere Braşov şi că în viitor este posibil ca cercetările să fie extinse şi asupra omului de afaceri. 

ADVERTISING

”În acelaşi context, inculpatul ar fi determinat-o pe subalterna sa Dîmbu Bianca Elena să nu precizeze într-un document care urma să fie ataşat la dosarul de urmărire penală aspecte relevante în administrarea probatoriului”, a mai transmis DNA.  

Dorin Rotaru este prezentat, joi, Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

În acest caz, procurorii DNA au făcut miercuri mai multe percheziţii, inclusiv la Poliţia Braşov.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇