Un poliţist în uniformă a fost prins la furat, într-un magazin din Cluj. Şi nu e la prima ispravă

Un poliţist în uniformă a fost prins la furat, într-un magazin din Cluj. Şi nu e la prima ispravă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un poliţist din Cluj a fost prins în timp ce sustrăgea produse dintr-un magazin, chiar în timp ce purta uniforma de serviciu.

Surse locale de presă arată că poliţistul nu e prima oară prins la furat. S-a întâmplat şi acum doi ani. Acum a luat un minicompresor, pe care l-a ascuns sub caschetă, în Dedeman.

”La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 11:00, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin intermediul reprezentantului legal al unei societăţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca, cu privire la faptul că un bărbat care purta uniforma de poliţie ar fi sustras două produse din interiorul magazinului.

ADVERTISING

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prejudiciul înregistrat fiind recuperat”, a transmis oficial IPJ Cluj, citat de News.ro.  

El a fost reţinut pentru 24 de ore.

În continuare, cauza se află sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. 

”Concomitent, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a dispus demararea cercetării disciplinare faţă de acesta. Menţionăm, de asemenea, faptul că în luna martie a anului 2020, la nivelul inspectoratului, prin intermediul Biroului Control Intern a fost demarată o cercetare disciplinară faţă de poliţistul în cauză, suspendată, conform prevederilor, pe perioada efectuării cercetărilor penale”, a mai transmis IPJ Cluj. 

ADVERTISING

Cine e poliţistul şi ce a furat

Presa locală scrie că cel prins la furat este Iacob Rât, fost mascat. Acum Iacob Rât lucrează la Secția 4 Poliție, iar marți dimineața a intrat în Dedeman, în timpul serviciului, și a luat un minicompresor, pe care l-a ascuns sub caschetă.

Angajații Dedeman l-au văzut şi l-au prins la ieşire.

Aceaşi sursă precizează că poliţistul a mai avut probleme cu superiorii, după ce acum câțiva ani și-a bătut nevasta cu bâta. Iar acum doi ani a mai fost prins când fura de la Leroy Merlin.

ADVERTISING

Procurorii de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au deschis atunci un dosar penal pentru furt, iar anchetatorii au făcut percheziție acasă la Rât, unde au fost găsite flexurile sustrase, dar nu s-a mai putut proba proveniența.

Pentru că poliţistul studia modul cum erau montate camerele de supraveghere şi a acţionat în zonele slab acoperite, nu a fost filmat când a pus mâna pe flexuri. Acum însă a fost prins cu obiectul furat asupra sa.

Cel mai ciudat este că polițistul nu ar avea motive să fure. Pentru că are un salariu bun, dar şi câteva apartamente închiriate în Cluj-Napoca. Sursa citată spune că poate fi vorba de o problemă medicală. 

Cert e că acum riscă să fie arestat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇