Un ministru britanic pune la îndoială versiunea lui Putin despre atacul terorist de la Moscova

Un ministru britanic pune la îndoială versiunea lui Putin despre atacul terorist de la Moscova
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul britanic de finanţe Jeremy Hunt a pus duminică la îndoială versiunea preşedintelui rus Vladimir Putin după atacul sângeros de vineri seara de la periferia Moscovei, spunând că are „foarte puţină încredere” în ceea ce a spus guvernul rus.

Putin a promis sâmbătă că îi va „pedepsi” pe toţi cei responsabili pentru atentatul care s-a soldat cu cel puţin 133 de morţi într-o sală de concerte de lângă Moscova, afirmând că atacatorii au fost arestaţi în timp ce se îndreptau către Ucraina, fără a menţiona revendicarea grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

ADVERTISING

„Orice pierdere de vieţi civile este absolut îngrozitoare, chiar dacă se întâmplă în ţări a căror guvernare o dezaprobăm ferm şi nu putem decât să sperăm că vinovaţii sunt prinşi", a declarat Jeremy Hunt pentru televiziunea Sky News, citată de AFP.

Întrebat însă despre explicaţiile oferite de Moscova, ministrul britanic a spus că are „foarte puţină încredere în ceea ce spune guvernul rus".

„Ştim că el creează o cortină de fum propagandistică pentru a apăra o invazie complet diabolică a Ucrainei", a continuat el.

ADVERTISING

„Accept ceea ce spune guvernul rus cu mare prudenţă (...) după ce am vazut din partea lor în ultimii ani", a spus Jeremy Hunt.

Pe de altă parte, el a avertizat că Marea Britanie şi alte ţări europene ar trebui să fie îngrijorate de reapariţia Stat Islamic pe scena mondială.

„Suntem foarte norocoşi în această ţară că avem agenţii de informaţii impresionante, care au reuşit să zădărnicească o mulţime de ameninţări teroriste în ultimii ani, dar trebuie să rămânem vigilenţi", a mai spus Hunt.

„Dacă este vorba de Statul Islamic, ei nu ţin cont de absolut nimic în ceea ce fac, sunt pregătiţi să ucidă în cel mai oribil mod", a avertizat Hunt.

ADVERTISING

Bărbaţi înarmaţi au intrat vineri seara în Crocus City Hall, au deschis focul asupra mulţimii cu arme automate şi, potrivit anchetatorilor, au provocat un incendiu cu un lichid inflamabil, ucigând cel puţin 133 de persoane.

Denunţând un „act terorist barbar", Vladimir Putin a promis că îi va pedepsi pe cei responsabili într-un discurs televizat sâmbătă. Preşedintele rus a anunţat că "cei "patru autori" ai atacului au fost arestaţi "în timp ce se îndreptau spre Ucraina", fără a menţiona revendicarea Statului Islamic.

Anterior, Kremlinul anunţase "arestarea a 11 persoane, inclusiv patru terorişti implicaţi în atac". Aceşti patru "cetăţeni străini" au fost capturaţi în regiunea Briansk, care se învecinează cu Ucraina şi Belarus, potrivit autorităţilor.

Acest atac, care a avut loc în sala de concerte din Krasnogorsk, la nord-vest de capitala rusă, este cel mai sângeros atac comis în Rusia în ultimii douăzeci de ani şi cel mai sângeros revendicat de Stat Islamic în Europa.

Bilanţul duminică dimineaţă se ridica la 133 de morţi şi 152 de răniţi, potrivit Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇