Un avion Mikoyan MiG-29 s-a prăbușit în sudul Rusiei, fiind al doilea incident de acest gen în doar câteva zile.
Pilotul a murit, potrivit The Moscow Times. Ministerul rus al Apărării a transmis că avionul de luptă s-a prăbușit într-o zonă nelocuită din regiunea Astrakhan, de la Marea Caspică, și că nu avea la bord niciun fel de armament.
Surse citate de Interfax spun că avionul s-a prăbușit din cauza unei probleme tehnice.
Televiziunile locale spun că era un zbor de antrenament și MiG-ul s-a prăbușit imediat după decolare.
Tragedia s-a petrecut la 36 de ore după ce un prototip al unei aeronave militare rusești de transport s-a prăbușit în timpul unui zbor de test, la un aerodrom de lângă Moscova. În acest incident și-au pierdut viață toate cele trei persoane care se aflau la bord.