Un medic de familie din judeţul Călăraşi a anunţat că persoanele care refuză vaccinarea împotriva Covid-19 vor fi scoase din lista sa, precizând că el consideră de neacceptat să continue colaborarea cu pacienţi care nu cred în recomandările pe care le face.
Medicul Cătălin Petrencic (foto) din comuna Mânăstirea a postat pe pagina sa de Facebook prevederile legale potrivit cărora pacienţii au obligaţia să respecte tratamentul şi indicaţiile doctorului.
“Asiguraţii, Conform art 231, alin e), din Legea 95/2006, au obligaţia să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului. Conform acestui articol de lege, anunţ public de acum că toate persoanele înscrise la mine care refuză vaccinarea anti-Covid 19, vor fi scoase de pe lista mea de medic de familie. Este de neacceptat să continui colaborarea cu pacienţii care nu cred în recomandările pe care le fac”, a transmis Cătălin Petrencic.
”Cine refuză vaccinarea nu are încredere în mine”
Medicul a precizat că persoanele care refuză vaccinarea dovedesc astfel că nu au încredere în el.
“Persoanele care refuză vaccinarea, dreptul lor, fac dovada că nu au încredere în mine, în ceea ce spun, în ceea ce le recomand să facă.
În cei 33 de ani de practică am vaccinat mii de persoane, am făcut zeci de mii de inoculări şi nu am avut reacţii adverse decât foarte puţine şi minore. Cred în vaccinuri, chiar şi în cele nou apărute sau schimbate în aceşti ani. Vaccinarea a reprezentat pentru mine partea cea mai importantă a activităţii de prevenţie.
În toţi aceşti ani am avut o singură persoană care a refuzat vaccinarea celui de-al doilea copil şi i-am cerut să-i ia fişa şi să se mute la alt medic. Ceea ce a şi făcut”, a precizat medicul din Călăraşi.
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat marţi că a doua etapă de vaccinare va începe în data de 15 ianuarie, iar programarea va putea fi făcută pe platformă, personal, prin medicul de familie, prin serviciile de call-center sau prin direcţiile de asistenţă socială din cadrul primăriilor.
Gheorghiţă a precizat că 1.766 puncte de vaccinare vor fi disponibile în etapa a doua, 50% dintre ele din 15 ianuarie.