Un lider naționalist sârb, expulzat din România pentru spionaj, s-a aflat în primele rânduri la discursul lui Putin

Un lider naționalist sârb, expulzat din România pentru spionaj, s-a aflat în primele rânduri la discursul lui Putin
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Presa din Bosnia a observat marţi că la discursul pe care Vladimir Putin l-a ţinut în faţa elitei militare şi politice din Rusia se afla, în primele rânduri, un cetăţean sârb, Bratislav Živković, fost comandant al unei grupări paramilitare, considerat criminal de război.

Bărbatul a fost expulzat din România în 2017 şi declarat indezirabil pentru 15 ani după ce a încercat să obţină informaţii despre obiective militare din sud-estul ţării.

„Vladimir Putin s-a adresat Parlamentului rus cu trei zile înainte de aniversarea agresiunii împotriva Ucrainei, iar la discursul său de astăzi a fost prezent şi criminalul de război şi comandantul mişcării Cetnik din Serbia, Bratislav Živković”, au relatat site-urile 24sata.info şi klix.ba.

ADVERTISING

Bratislav Živković este comandantul mişcării Cetnik din Serbia, o mişcare de extremă dreapta, şi ar fi recrutat voluntari sârbi pentru războiul din Ucraina.

În 2018, el a fost arestat în Serbia pentru organizarea participării la conflictele armate din Ucraina.

Živkovic este investigat de Procuratura Generală din Ucraina pentru participarea sa la atacurile împotriva forţelor ucrainene din Doneţk şi Luhansk de partea separatiştilor pro-ruşi.

Ultimele informaţii despre Živković au apărut în spaţiul public în 2022, când s-a spus că acesta a fost grav rănit şi că a fost transferat la Moscova pentru tratament. De altfel, Živković a apărut în cârje ca să asiste la discursul liderului rus şi a stat în primele rânduri. El a fost surprins în imagini ţinând în mână un telefon şi făcând fotografii.

ADVERTISING

De ce a fost expulzat din România

Serviciul Român de Informaţii anunţa în noiembrie 2017 că un cetăţean sârb, Zivkovic Bratislav, comandant al unei organizaţii paramilitare cu orientări naţionalist-şoviniste, Cetniciki Pokret, şi acuzat că ar fi încercat să obţină informaţii clasificate despre infrastructura şi obiectivele militare naţionale, a fost declarat indezirabil de Curtea de Apel, pentru o perioadă de 15 ani.

Potrivit SRI, în perioada 2014-2015, Zivkovic Bratislav a participat de partea separatiştilor pro-ruşi, împreună cu alţi voluntari sârbi, membri ai organizaţiei sale, la conflictul din Ucraina.

ADVERTISING

Zivkovic Bratislav a fost de mai multe ori în România pentru a obţine informaţii clasificate, care privesc securitatea naţională, pe care apoi le-ar fi trimis unei organizaţii străine. Bărbatul a încercat să obţină informaţii despre infrastructura şi obiectivele militare naţionale şi ale aliaţilor din sud-estul României, cu scopul de a afecta parteneriatele strategice.

„Toate acţiunile cetăţeanului sârb derulate în România au avut un caracter clandestin şi un modus operandi specific activităţilor de spionaj”, preciza SRI. Reprezentanţii Serviciului au dat asigurări că cetăţeanul sârb nu a reuşit să intre în posesia niciunui document şi niciunei informaţii clasificate.
Ulterior, SRI a sesizat Ministerul Public cu privire la Zivkovic Bratislav, care l-a declarat indezirabil pe 15 ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇