Un fost diplomat al Kremlinului care a fugit din cauza războiului spune ce trebuie să facă Ucraina ca să câștige

Un fost diplomat al Kremlinului care a fugit din cauza războiului spune ce trebuie să facă Ucraina ca să câștige
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ucraina nu poate câștiga războiul dacă nu-și lovește inamicul, susţine fostul diplomat rus Boris Bondarev.

Bondarev, acum în vârstă de 42 de ani, a lucrat ca diplomat al Ministerului rus de Externe din 2002 până în 2022. El a fost consilier al misiunii Rusiei la sediul ONU de la Geneva, iar în luna mai și-a dat demisia din cauza invadării Ucrainei.

Este singurul diplomat rus care a plecat asumat din cauza războiului lui Putin, iar în scrisoarea de demisie a scris că "războiul nu este singura crimă împotriva poporului ucrainean, dar și, probabil, cea mai mare crimă împotriva poporului Rusiei".

ADVERTISING

Bondarev a declarat pentru Newsweek că nu înțelege "îngrijorarea celor din Occident care spun că nu vor ca Ucraina să poată ținti sau lovi pe teritoriul Rusiei".

"Nu poți să câștigi războiul dacă nu-ți lovești inamicul", a menţionat el, într-un interviu telefonic acordat din Elveția. "Desigur, Ucraina nu trebuie să lovească ținte civile, așa cum face Rusia în Ucraina", a adăugat acesta.

În opinia sa, Ucraina nu ar trebui să vizeze centrale electrice sau elemente de infrastructură civilă, ci facilități militare, baze miliare precum cele aeriene și de rachete, lansatoare de rachete și depozite. "Cred că sunt ținte legitime și trebuie vizate", a spus Bondarev.

ADVERTISING

Afirmațiile fostului diplomat rus survin în ajunul împlinirii unui an de la izbucnirea războiului și în timp ce Rusia pregătește o ofensivă în primăvară.

Anton Gherașcenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne, a spus pentru Newsweek pe 17 februarie că Ucraina așteaptă ajutoare miliare occidentale pentru a-și începe contraofensiva și că țara sa are nevoie de sute de mii de drone de recunoaștere și de luptă "pentru a câștiga mai repede".

Bondarev e de acord cu această poziție. Ucraina are nevoie de tot ce poate fi folosit pentru a lupta. "Dronele pot fi foarte importante pentru țintirea bazelor din Rusia, a centrelor logistice ale armatei ruse", a detaliat el.

ADVERTISING

Un raport publicat în noiembrie de Consiliul Atlantic, un grup de analiză american, arăta că Statele Unite și ceilalți aliați occidentali "au protejat Rusia de contraatacul ucrainean".

"Ucraina are dreptul legal de a lovi în interiorul Rusiei, dar în prezent nu i se permite să o facă de către partenerii al căror sprijin Kievul nu-și permite să-l piardă. SUA și alții au pus limite asupra unor ținte acceptabile pentru armele pe care le furnizează și au cerut Kievului garanții că aceste arme nu vor fi folosite înăuntrul Rusiei", se arată documentul Consiliului Atlantic.

În decembrie, Rusia a acuzat Ucraina că a atacat pe teritoriul său după ce un tanc de combustibil de la o bază aeriană din Kursk a fost aruncat în aer. Cu câteva zile înainte s-au produs două explozii, în baza aeriană Engels din regiunea Saratov, alta la aerodromul Diagilevo, de lângă orașul Riazan. Kievul nu a recunoscut oficial vreo implicare în aceste evenimente, dar în presa internațională au apărut informații despre grupuri ucrainene de sabotaj care acționează pe teritoriul Rusiei.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇