Un dezvoltator imobiliar din Iași a fost reținut pentru înșelăciune de 7 milioane de euro. A vândut aceleași apartamente de mai multe ori

Un dezvoltator imobiliar din Iași a fost reținut pentru înșelăciune de 7 milioane de euro. A vândut aceleași apartamente de mai multe ori
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un dezvoltator imobiliar din Iași, Ștefan Adrian Popescu jr. (33 de ani), a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat că ar fi promis spre vânzare aceleași apartamente și spații comerciale de mai multe ori, către persoane fizice și juridice diferite.

Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la aproximativ șapte milioane de euro.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași au făcut, marți, cinci percheziții, într-un dosar coordonat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

ADVERTISING

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe mijloace materiale de probă.

Potrivit primelor cercetări, presupusele fapte s-ar fi petrecut în perioada 2023-2026. Anchetatorii suspectează că o parte dintre apartamentele și spațiile cu altă destinație dintr-un imobil din Iași ar fi fost promise spre vânzare de cel puțin două ori, unor cumpărători diferiți.

Dosarul vizează infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave, fals în declarații, delapidare și participație improprie la înșelăciune.

ADVERTISING

Dezvoltatorul urmează să fie prezentat miercuri Tribunalului Iași, care va decide dacă se impune arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google