Un bebeluș de o lună a murit la spitalul din Târgu Jiu. Cu o zi înainte, copilul fusese trimis acasă de medici

Un bebeluș de o lună a murit la spitalul din Târgu Jiu. Cu o zi înainte, copilul fusese trimis acasă de medici
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu este anchetă, după ce un bebeluș de o lună a murit miercuri dimineaţă. Cu o zi înainte, familia îl adusese pe micuţ la acelaşi spital, dar medicii l-au verificat şi l-au trimis acasă cu tratament pentru constipație.

De dimineaţă la 8, familia l-a adus din nou la camera de gardă, însă deja micuţul era în stop cardio-respirator.

Medicii au încercat resuscitarea, dar copilul nu a răspuns.

„În cursul zilei de mâine va fi efectuată necropsia, al cărei rezultat va fi comunicat. Au fost anunțate Serviciul de Medicină Legală, Inspectoratul Județean de Poliție Gorj și Direcția de Sănătate Publică Gorj”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, citată de Gazeta de Sud.

ADVERTISING

Ulterior, spitalul a revenit cu precizarea că familia bebelușului s-a prezentat marți după-amiază la cabinetul de pediatrie din ambulatoriul integrat, acuzând constipație.

„A fost consultat de medic; în timpul consultului, sugarul a prezentat scaun. Copilul nu prezenta alte afecțiuni/probleme de sănătate. I s-a recomandat tratament pentru constipație și monitorizare prin cabinetul medicului de familie”, precizează spitalul, citat de Mediafax.

Din primele verificări ale polițiștilor, nu au fost identificate urme de violență pe cap, trunchi sau membrele copilului.

ADVERTISING

Polițiștii au întocmit dosar pentru ucidere din culpă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇