Un bărbat de 35 de ani s-a aruncat, luni, de la etajul 9 al unui bloc din Sectorul 1 al Capitalei.
Echipaje ISU și polițiști au încercat să îl determine pe bărbat să renunțe la gestul sinucigaș, însă fără rezultat.
Poliția Capitalei a fost sesizată, luni, prin apel 112, că un bărbat de aproximativ 35 de ani se află în exteriorul ferestrei, la etajul 9 al unui imobil situat în Sectorul 1.
La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul ISU, precum și polițiști, care au încercat să îl determine pe bărbat să renunțe la gestul periculos.
În pofida eforturilor, bărbatul s-a aruncat de la înălțime.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă pentru stabilirea cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.
Trupul neînsuflețit va fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.