Un pacient al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti a murit, luni dimineaţă, după ce a căzut de la etajul 5 al unităţii medicale.
Primele date arată că bărbatul suferea de o afecţiune cardiacă, iar gestul a fost unul deliberat.
Conform datelor furnizate de reprezentanţii Poliţiei Judeţene Prahova, poliţiştii din Ploieşti au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că un bărbat de 67 de ani s-ar fi aruncat de la etajul 5 al unei unităţi medicale.
În urma căderii, bărbatul a fost declarat decedat.
Poliţiştii urmează a stabili, în urma anchetei, împrejurările în care a avut loc incidentul.
ADVERTISING