Un bărbat a căzut de pe Pasajul Victoriei direct în subteran

Un bărbat a căzut de pe Pasajul Victoriei direct în subteran
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un accident dramatic a avut loc marţi, la Piața Victoriei din București. Un bărbat a căzut de pe stradă, peste balustradă, direct în pasajul subteran, iar acesta a fost blocat.

Este vorba despre un bărbat de 39 de ani, căruia i s-ar fi făcut rău.

”Astăzi, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de pe un pasaj, situat în Sectorul 1.

La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti din cadrul subunităţii, care au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un bărbat, în vârstă de 39 de ani”, a transmis Poliţia Capitalei.

ADVERTISING

Sursa citată a precizat că la adresă s-a deplasat şi un echipaj de prim-ajutor, care i-a acordat victimei primele îngrijiri medicale, aceasta fiind transportată la spital, în stare conştientă.

”Din primele cercetări, s-a stabilit că, în timp ce bărbatul se afla deasupra pasajului, a acuzat o stare de rău, moment în care s-ar fi dezechilibrat şi a căzut peste balustradă. Cercetările sunt continuate de către Secţia 1 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, au mai precizat poliţiştii.

ADVERTISING

Potrivit unui membru al comunității „Info Trafic București și Ilfov”, grup de Facebook administrat de Info Trafic România, bărbatul a căzut de pe Pasajul Victoria.

”Pasaj Victoriei blocat. Ar fi căzut o persoană de pe stradă direct în pasaj”, a scris internautul citat de B365.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇