Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Eu am venit cu o aeronavă mică

Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Eu am venit cu o aeronavă mică

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, marţi, de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux, în condiţiile în care economia şchioapătă și în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie.

”Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică”, a fost răspunsul lui Iohannis.

Șeful statului a mai spus că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în interesul şi pentru România”.

”În primul rând, economia României nu şchioapătă, ci creşte în continuare şi nu cred că putem să facem o legătură între acestea două. Da, am venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, în interesul şi pentru România”, a afirmat preşedintele.

ADVERTISING

Site-ul specializat în ştiri din domeniul aviaţiei Boarding Pass a anunţat încă de duminică faptul că avionul privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg, cu care şeful statului merge în Coreea de Sud, a decolat de la aeroportul din Sibiu la ora 12:30, zborul până la Seul urmând să dureze aproximativ 12 ore.

Avionul este acelaşi cu care preşedintele Iohannis a mai zburat în anul 2023 în deplasările oficiale din Emiratele Arabe Unite (martie 2023), dar şi în "turneul african" din Kenya, Tanzania, Capul Verde şi Senegal (noiembrie 2023).

ADVERTISING

Avionul este foarte spațios, dotat cu cabină de duș și cu scaune și canapele ce se pot transforma în paturi.

📰 PE SCURT: președintele României și-a început călătoria în Coreea de Sud.Avionul cu care zboară a decolat de la...

Publicată de BoardingPass pe Duminică, 21 aprilie 2024

Anul trecut, Iohannis a cheltuit peste 8 milioane de euro pe 34 de deplasări externe, în țări precum Japonia, Emiratele Arabe Unite, Chile, Brazilia, Argentina și state din Africa, potrivit Administrației Prezidențiale, care nu a prezentat defalcat costurile pentru fiecare zbor.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇