Un adolescent de 17 ani din Iași a înjunghiat un băiat de 14 ani care se plimba cu prietena sa

Un adolescent de 17 ani din Iași a înjunghiat un băiat de 14 ani care se plimba cu prietena sa
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un adolescent de 17 ani este cercetat pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat un băiat de 14 ani care se plimba cu prietena sa. Incidentul a avut loc miercuri, pe o stradă din municipiul Iaşi.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a înregistrat dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de suspectul minor M.E.S., în vârstă de 17 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor faţă de victima M.A. (14 ani).

În fapt, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că la data de 12.07.2023, în jurul orelor 16:00, pe fondul unui conflict spontan ce s-a petrecut în cartierul Tătăraşi din muicipiul Iaşi, minorul M.A. a fost înjunghiat de minorul M.E.S., în timp ce se plimba pe stradă cu prietena sa, fiindu-i produsă o plagă tăiată în zona abdominală cu hemoragie activă, motiv pentru care a fost internat la Spitalul de Copii Sf. Maria Iaşi, pentru îngrijiri medicale”, a transmis vineri Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

ADVERTISING

Medicul de gardă din unitatea de primiri urgenţe Spitalului „Sf. Maria” a comunicat anchetatorilor că leziunile suferite sunt de natură să-i pună viaţa în pericol adolescentului înjunghiat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇