Ucrainenii ne lasă să măsurăm pe Bâstroe și restul din Brațul Chilia, dar cu navele lor

Ucrainenii ne lasă să măsurăm pe Bâstroe și restul din Brațul Chilia, dar cu navele lor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România a primit acceptul din partea Ucrainei pentru măsurători pe Bâstroe şi pentru restul din Braţul Chilia, aproximativ 65 de kilometri de canal şi braţ, a declarat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Irinel Scrioşteanu.

”S-a primit acceptul şi pentru Bâstroe şi pentru restul din Braţul Chilia care nu era încă măsurat, plus câteva devieri din Braţul Bâstroe, gen Solomonov, un canal care poate fi navigabil. În total, încă 65 de kilometri de canal şi braţ care vor fi măsurate în perioada următoare”, a spus secretarul de stat, pentru News.ro.

ADVERTISING

El a precizat că ”s-a convenit că se vor folosi de data aceasta nave şi echipamente ucrainene, iar noi punem experţi la dispoziţie”.

”Este o chestiune de reciprocitate, cum am folosit pe Chilia, acolo unde braţul este comun, având în vedere că este teritoriu exclusiv ucrainean şi nu este graniţă comună pe aceste zone, mai sigur este să folosim navele şi echipamentele ucrainene”, a explicat oficialul din Ministerul Transporturilor.

Scrioşteanu estimează că aproximativ 7-10 zile ar trebuie să dureze măsurarea celor 65 de kilometri din Braţul Bâstroe.

ADVERTISING

Grindeanu: După săptămâni de controverse este timpul să se facă lumină

La rândul său, ministrul Sorin Grindeanu salută intenţia Ucrainei de a măsura adâncimea canalului Bâstroe şi spune că, după săptămâni întregi de controverse, este timpul să se facă lumină în această problemă bilaterală.

El precizează că partea ucraineană a propus României să realizeze propriile măsurători la care noi să desemnăm un expert român.

”În prezent, avem un acord pentru măsurători care sunt efectuate de echipajele noastre pe braţul Chilia (partea ucraineană) între km 22 şi km 116. Partea română a solicitat acces pentru măsurători pe sectorul braţului Chilia cuprins între km 11 şi km 22, dar şi pe canalul Bâstroe”, a spus el.

ADVERTISING

Grindeanu a precizat că, ”în condiţiile în care inclusiv reprezentanţii Comisiei Europene au susţinut solicitările României, insistă că este în interesul ambelor state să fie clarificată situaţia dragajelor efectuate de Ucraina pe tot braţul Chilia şi pe canalul Bâstroe”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇