O rachetă rusă a avariat o navă civilă sub pavilion liberian care intra într-un port din Marea Neagră, în regiunea Odesa, provocând moartea unei persoane şi rănirea altor patru, susţine Kievul.
„Racheta a lovit suprastructura unei nave civile sub pavilion liberian, în momentul intrării acesteia în port”, a declarat Comandamentul militar din sudul Ucrainei pe Telegram.
Potrivit sursei citate de Reuters, o persoană a fost ucisă, iar trei membri ai echipajului, cetăţeni din Filipine, şi un angajat al portului au fost răniţi.
Nava urma să transporte minereu de fier către China, a declarat ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov.
Yoruk Isik, şeful firmei de consultanţă Bosphorus Observer, a identificat nava ca fiind Kmax Ruler, de 92.000 dwt. El a declarat pentru Reuters că nava se afla în portul Pivdenni încărcând fier când a fost lovită. Comandantul ucrainean aflat la bord a fost ucis şi "câţiva" membri ai echipajului au murit sau au fost răniţi.
După ce s-a retras din acordul mediat de ONU care garanta transportul în siguranţă al cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, Rusia a atacat în mod repetat infrastructura portuară ucraineană. Kubrakov a precizat că Rusia a efectuat 21 de atacuri ţintite asupra infrastructurii portuare după retragerea din acord. "În acest timp, ţara teroristă a avariat peste 160 de instalaţii de infrastructură şi 122 de vehicule", a precizat el pe Facebook.
Acordul de export negociat de Naţiunile Unite şi Turcia s-a prăbuşit în iulie, deoarece Rusia a denunţat prevederile sale, afirmând că nu au fost îndeplinite cererile sale de ridicare a sancţiunilor care să faciliteze exporturile de cereale şi îngrăşăminte. De atunci, Kievul a deschis un coridor umanitar temporar pe Marea Neagră, care trece prin apele teritoriale ale României, în încercarea de a sparge blocada de facto a Rusiei.