Ucraina a mai scufundat o navă de război a rușilor, din Marea Neagră. Spionajul militar are înregistrarea video

Ucraina a mai scufundat o navă de război a rușilor, din Marea Neagră. Spionajul militar are înregistrarea video
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai multe drone au lovit, miercuri dimineață, nava rusească de desant Țezar Kunikov din Marea Neagră, iar aceasta s-a scufundat, susține serviciul de informații al armatei ucrainene.

Operațiunea a avut loc miercuri în zori, când militarii au atacat nava rusească Țezar Kunikov cu drone navale Magura V5, în largul peninsulei Crimeea, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din spionajul militar.

Direcția principală de informații a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) a difuzat inițial o înregistrare video aeriană realizată de la distanță în care se vede o flacără pe mare.

Statul Major al armatei ucrainene a confirmat succesul operațiunii: "Forțele armate ucrainene, împreună cu unitatea de informații a Ministerului Apărării, au distrus marea navă de desant Țezar Kunikov. Era în apele teritoriale ucrainene, lângă Alupka, în momentul lovirii", a anunțat pe Facebook sursa citată.

ADVERTISING

"În urma atacului, au fost făcute găuri mari în babord, iar Țezar Kunikov a început să se scufunde. Este simbolic faptul că ofițerul rus după care a fost numită nava a fost ucis în urmă cu exact 81 de ani (pe 14 februarie). Căutarea ocupanților și operațiunea de salvare au eșuat. Slavă Ucrainei!", a subliniat serviciul militar de informații, care a difuzat și înregistrarea video a atacului.

Знищення ВДК «цезарь куніков»

Țezar Lvovici Kunikov, ofițer sovietic și comandant al unei unități de desant, al cărui nume a fost dat navei ruse, a murit pe 14 februarie 1943 și a fost înmormântat în Gelendjik, oraș din ținutul Krasnodar, pe malul Mării Negre, unde Vladimir Putin are un buncăr, notează Ukrainska Pravda.

ADVERTISING

Potrivit site-ului Flotei Ruse de la Marea Neagră, la începutul războiului Țezar Kunikov era ancorată în portul din Berdiansk. Ea a fost avariată când forțele ucrainene au scufundat vasul de desant Saratov.

Țezar Kunikov avea un echipaj de 87 de membri și poate transporta 147 de soldați pentru operațiuni de desant și o încărcătură de 650 de tone pe o distanță de 7.520 de kilometri. Totodată, putea fi folosită și în operațiuni de minare.

Ministerul rus al Apărării a susținut anterior că forțele de apărare aeriană au doborât șase drone deasupra Mării Negre în noaptea de 13 spre 14 februarie.

În același timp, mai multe canale de Telegram au anunțat că arde ceva pe mare, în largul localității Alupka-Kațiveli, iar două elicoptere rusești Mi-8 zburau în cerc, la mică înălțime, în zonă.

Canalul de Telegram Krymsky Veter (Vântul Crimeii) a anunțat că mai multe drone ar fi lovit o navă de desant.

ADVERTISING

Ulterior, o ambarcațiune de căutare și un elicopter pentru operațiuni de salvare au fost văzute în zona stațiunii balneare Foros, de pe coasta de sud a Peninsulei Crimeea.

Este al doilea atac ucrainean asupra flotei ruse de la Marea Neagră din ultimele două săptămâni, după ce corveta rusească Ivanoveț a fost lovită de mai multe drone marine și s-a scufundat.

Totodată, este a patra navă rusească de debarcare din Marea Neagră scufundată de la începerea războiului din Ucraina, potrivit Ministerului britanic al Apărării.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇