Poliţia turcă a folosit duminică gaze lacrimogene pentru a dispersa o manifestaţie pro-palestiniană în apropierea unei baze militare în care se află trupe şi arme americane.
Manifestaţia din faţa bazei aeriene de la Incirlik a fost organizată de ONG-ul turc Humanitarian Relief Foundation (IHH), informează AFP.
În 2010, IHH a închiriat o flotilă pentru a încerca să ajungă în Gaza, aflată sub blocadă israeliană, ceea ce a dus la un raid israelian care a provocat moartea a zece persoane.
Imaginile postate pe reţelele de socializare arată câteva sute de persoane fluturând steaguri palestiniene, alergând pe un câmp şi fiind fugărite de poliţie, care a folosit şi un tun de apă.
Până în acest moment, nu s-au raportat cazuri de persoane rănite sau arestări.
Baza aeriană de la Incirlik aparţine Turciei, membră a NATO, dar este folosită de forţele aeriene americane - şi ocazional de forţele aeriene regale britanice - cărora le oferă acces strategic la zone vaste din Orientul Mijlociu.
Sâmbătă, Turcia şi-a rechemat ambasadorul în Israel pentru consultări şi a întrerupt contactele cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, ca răspuns la operaţiunea israeliană din Gaza.