Turbulențe fatale: 20 de oameni din avionul Singapore Airlines sunt la terapie intensivă, peste 100 au fost răniți

Turbulențe fatale: 20 de oameni din avionul Singapore Airlines sunt la terapie intensivă, peste 100 au fost răniți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

20 de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se află la terapie intensivă în spitale din capitala thailandeză, după ce acest incident excepţional a provocat moartea unui pasager şi rănirea altor 104.

Boeing-ul 777, care avea 211 pasageri şi 18 membri ai echipajului la bord, a trecut prin turbulenţe extreme şi bruşte la o altitudine de 11.000 de metri, când se afla deasupra Myanmarului, la zece ore după ce decolase de la Londra.

ADVERTISING

Avionul s-a ridicat brusc şi apoi a plonjat de mai multe ori.

Un pasager britanic de 73 de ani a murit, iar alte 104 persoane au fost rănite la bordul zborului Londra-Singapore, relatează AFP.

Grupul medical Samitivej a declarat pentru AFP că a tratat 85 dintre victime, dintre care 20 sunt la terapie intensivă. Este vorba de persoane din Australia, Marea Britanie, Hong Kong, Malaezia, Noua Zeelandă, Singapore şi Filipine.

Fotografiile făcute în avion imediat după incident arată o cabină plină pe jos de mâncare, sticle şi bagaje, precum şi măşti de oxigen atârnând din tavan.

ADVERTISING

Într-un mesaj video, directorul general al Singapore Airlines, Goh Choon Phong, a prezentat condoleanţe familiei celui decedat şi a spus că îi pare "cu adevărat rău pentru experienţa traumatizantă" a celor aflaţi la bord.

Premierul din Singapore, Lawrence Wong, a transmis la rândul său "cele mai profunde condoleanţe" rudelor pasagerului care şi-a pierdut viaţa. Acesta se numea Geoff Kitchen şi era directorul unui teatru de lângă Bristol.

Miercuri, 131 de pasageri traumatizaţi şi 12 membri ai echipajului - majoritatea celor aflaţi la bordul Boeing-ului - au ajuns în cele din urmă în Singapore cu un alt zbor. Ei au fost întâmpinaţi de rudele îngrijorate, dar niciunul nu a dorit să vorbească cu jurnaliştii.

ADVERTISING

"Am fost aruncat în tavan şi apoi, când avionul a căzut brusc, am păţit acelaşi lucru", a povestit miercuri un pasager pentru presa locală australiană, după ce a ajuns la Sydney, destinaţia sa finală. "Am căzut apoi destul de tare, iar micul meu dejun s-a împrăştiat. O parte din echipaj servea micul dejun tuturor şi ei, săracii, au fost cel mai grav răniţi", a adăugat el.

Singapore a trimis o echipă de anchetatori la Bangkok, iar Wong a dat asigurări că ţara sa "lucrează îndeaproape cu autorităţile thailandeze" şi că va efectua "o anchetă amănunţită".

Oamenii de ştiinţă explică faptul că schimbările climatice sunt susceptibile să provoace mai multe turbulenţe, invizibile pentru radar. Potrivit unui studiu realizat în 2023, durata anuală a turbulenţelor a crescut cu 17% între 1979 şi 2020, iar cea a turbulenţelor severe, care sunt mai rare, cu peste 50%.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇