Airbus lansează un aparat experimental: Jumătate avion, jumătate elicopter (Foto)

Airbus lansează un aparat experimental: Jumătate avion, jumătate elicopter (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Airbus Helicopters a prezentat miercuri un aparat experimental – jumătate avion, jumătate elicopter – în căutarea vitezei, în condiţiile înteţirii concurenţei pentru definirea viitoarelor giravioane.

The Racer este un model demonstrativ unic dotat ce combină tradiţionalele pale de rotor cu două elice orientate în faţă, în încercarea de a combina stabilitatea şi viteza, scurtând timpul de răspuns la misiunile critice, cum ar fi cele de căutare şi salvare, transmite Reuters.

"Există misiuni unde cel mai rapid posibil acces în zonă este vital. Deseori vorbim despre 'ora de aur'", a explicat pentru Reuters şeful Airbus Helicopters, Bruno Even, referindu-se la fereastra de timp considerată cea mai critică atunci când oamenii au urgent nevoie de îngrijire medicală.

ADVERTISING

Modelul Airbus Helicopters era programat să zboare la baza Marignane de lângă Marsilia (Franţa), în faţa a 150 de lideri din industrie, politicieni şi oficiali UE, care sprijină proiectul prin iniţiativa Clean Sky 2.

Demonstraţia vine la câteva luni după ce grupul italian Leonardo şi compania americană Bell au convenit să coopereze pentru îmbunătăţirea tehnologiei rotor basculant (tilt-rotor).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇