Președintele american Donald Trump a dat asigurări că întrevederea sa cu omologul rus Vladimir Putin ar putea avea loc `foarte curând” și că președintele rus vrea ca luptele să înceteze în Ucraina.
Întrebat, duminică, de un jurnalist cu privire la calendarul unei întrevederi cu președintele rus, anunțată să aibă loc în Arabia Saudită, Trump a răspuns: `Nicio dată nu a fost fixată, însă aceasta ar putea avea loc foarte curând”, informează AFP.
Aceste declarații ale președintelui SUA au fost făcute înainte de începerea unor negocieri, tot în Arabia Saudită, dintre o delegație condusă de secretarul său de stat Marco Rubio, în prezent în turneu diplomatic în Orientul Mijlociu, și negociatori ruși.
Prezența unor reprezentanți ucraineni la această reuniune rămâne incertă, șeful diplomației americane afirmând de asemenea că nu cunoaște în detalii echipa de negociatori trimisă de Moscova.
„Nimic nu a fost încă finalizat”, a declarat, cu privire la negocierile asupra Ucrainei, Marco Rubio.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară.
Secretarul de stat a adăugat, în interviul pentru CBS, că aceste negocieri vor fi ocazia de a începe „o conversație mai amplă care ar implica Ucraina și problema încheierii războiului”.
„Cred că el vrea să înceteze lupta”, a afirmat la rândul său Donald Trump, cu privire de Putin, la aproape trei ani de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina.
„Noi am discutat mult și ferm”, a adăugat miliardarul republican, revenind la convorbirea sa telefonică de miercuri cu președintele rus, convorbire care i-a stupefiat pe aliații europeni ai Washingtonului.
Președintele american a dezvăluit de asemenea că Steve Witkoff, unul dintre principalii săi consilieri pe probleme internaționale - așteptat în Arabia Saudită pentru aceste negocieri - s-a întâlnit cu Vladimir Putin timp de „circa trei ore”, fără a preciza data.
Întrebat dacă Putin intenționează să ocupe toată Ucraina, Donald Trump a răspuns „nu”, afișând totodată mai multă fermitate: „Aceasta este întrebarea pe care i-am pus-o eu, pentru că dacă el procedează astfel, aceasta ne va pune o mare problemă. Și mi-ar cauza mie o mare problemă, pentru că nu putem permite ca așa ceva să se întâmple”, a declarat republicanul.
La rândul său, Volodimir Zelenski a declarat, într-un interviu difuzat duminică de canalul NBC, că Vladimir Putin „nu vrea pace”. „Să nu aveți încredere în el”, a spus președintele ucrainean.