Tensiunile dintre Statele Unite și Iran au escaladat după un schimb de focuri în Strâmtoarea Ormuz, în cel mai serios test al armistițiului aflat în vigoare de o lună.
Iranul susține că a răspuns unui atac american asupra unui petrolier iranian, în timp ce Washingtonul afirmă că a reacționat la atacuri „neprovocate” asupra unor nave militare americane, potrivit relatărilor CNN şi Reuters.
În paralel, negocierile pentru un acord între Washington și Teheran continuă, însă fără progrese clare, iar piețele petroliere reacționează deja la noile tensiuni din Golf.
Explozii în Strâmtoarea Ormuz și acuzații reciproce
Televiziunea de stat iraniană IRIB a relatat, joi seară, că Iranul a deschis focul ca represalii după „atacul asupra unui petrolier iranian de către armata americană”.
Potrivit postului, „unitățile inamice din strâmtoare au fost ținta rachetelor iraniene și au fost forțate să fugă după ce au suferit daune”.
În același timp, agențiile iraniene Fars și Tasnim au raportat explozii pe insula iraniană Qeshm, situată în Strâmtoarea Ormuz.
Ulterior, armata iraniană a acuzat Statele Unite că au vizat două nave care intrau în strâmtoare și că au efectuat lovituri pe teritoriul iranian, inclusiv asupra unor zone civile de pe insula Qeshm și din zonele de coastă Bandar Khamir și Sirik.
Teheranul susține că a răspuns atacând nave militare americane aflate la est de strâmtoare și în apropierea portului Chabahar.
CENTCOM: Iranul a atacat cu rachete, drone și ambarcațiuni rapide
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a confirmat că trei distrugătoare americane au fost atacate în timp ce traversau Strâmtoarea Ormuz spre Golful Oman.
„Forțele americane au interceptat atacuri iraniene neprovocate și au răspuns cu lovituri defensive în timp ce distrugătoarele lansatoare de rachete ale Marinei americane traversau Strâmtoarea Ormuz spre Golful Oman”, a transmis CENTCOM.
Potrivit armatei americane, atacurile iraniene au implicat „rachete, drone și ambarcațiuni mici”.
SUA au anunțat că au lovit „instalațiile militare iraniene responsabile de atacurile împotriva forțelor americane, inclusiv baze de lansare a rachetelor și dronelor, centre de comandă și control și baze de informații, supraveghere și recunoaștere”.
De partea cealaltă, un purtător de cuvânt al comandamentului militar iranian a susținut că loviturile iraniene au provocat „pagube semnificative”, însă CENTCOM a precizat că nicio navă americană nu a fost lovită.
Trump: S-au jucat cu noi astăzi. I-am spulberat
Președintele Donald Trump a încercat să minimizeze gravitatea incidentului și a declarat că armistițiul rămâne în vigoare.
„S-au jucat cu noi astăzi. I-am spulberat. Ei se joacă. Ei numesc asta un fleac”, le-a spus Trump jurnaliștilor la Washington.
Pe platforma Truth Social, liderul de la Casa Albă a afirmat că Iranul a suferit „pagube mari”.
„Au fost lansate rachete asupra distrugătoarelor noastre, dar au fost interceptate cu ușurință. La fel și dronele care au venit și au fost distruse în aer”, a scris Trump.
El a adăugat că ambarcațiunile iraniene „s-au dus la fundul mării rapid și eficient”.
„Așa cum i-am neutralizat încă o dată astăzi, îi vom lovi mult mai tare și mult mai violent în viitor dacă nu semnează acordul, și repede!”, a avertizat Trump.

Negocierile continuă, Iranul prevede o mare victorie
Washingtonul așteaptă răspunsul Iranului la o nouă propunere americană pentru încheierea conflictului.
Planul SUA ar pune capăt oficial războiului, însă lasă momentan nerezolvate cele mai sensibile probleme: programul nuclear iranian și redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz.
Trump a declarat că negocierile continuă. El susține că Teheranul a acceptat deja ideea că nu va putea obține arma nucleară.
„Nu există nicio șansă. Ei știu asta și au fost de acord cu asta. Să vedem dacă sunt dispuși să semneze”, a afirmat Trump.
La rândul său, Iranul a transmis că încă analizează propunerea americană și că nu a luat o decizie finală.
Prim-vicepreședintele iranian Mohammad Reza Aref a declarat însă că iranienii vor sărbători în curând o „mare victorie”.
„Vom organiza în curând celebrarea victoriei noastre, iar sancțiunile și presiunile impuse națiunii iraniene în ultimii ani vor fi ridicate odată cu marea victorie a poporului iranian”, a spus oficialul iranian.
Iranul încearcă să impună noi reguli în Strâmtoarea Ormuz
În paralel cu tensiunile militare, Iranul încearcă să își consolideze controlul asupra Strâmtorii Ormuz.
Potrivit CNN, Teheranul a introdus un nou protocol pentru navele care tranzitează zona. Documentul, intitulat „Declarație de informații pentru nave”, a fost emis de nou-creata Autoritate a Strâmtorii Golfului Persic și trebuie completat de toate vasele care vor să treacă prin strâmtoare.
Măsura vine în contextul în care Iranul încearcă să controleze traficul maritim din zonă, în ciuda avertismentelor venite din partea Statelor Unite.
Strâmtoarea Ormuz este esențială pentru comerțul mondial cu petrol și gaze, înainte de conflict prin această rută tranzitând aproximativ o cincime din aprovizionarea globală cu energie.
Petrolul s-a scumpit
Piețele petroliere au reacționat imediat la noile schimburi de focuri din Golf.
Contractele futures pentru petrolul american au crescut cu până la 3% în tranzacțiile asiatice de vineri, pe fondul temerilor privind o nouă escaladare militară în regiune și eventuale perturbări ale transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz.
