Trapperul Gheboasă, audiat de DIICOT după ce a fost prins cu droguri asupra lui

Trapperul Gheboasă, audiat de DIICOT după ce a fost prins cu droguri asupra lui

Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut sub numele de scenă Gheboasă, a fost audiat vineri seară de procurorii DIICOT Dâmbovița, într-un dosar de trafic de droguri, după ce a fost prin pe Bulevardul Timișoarei, din Capitală, cu marijuana asupra sa.

IGPR a anunțat sâmbătă dimineața că a destructurat o grupare specializată în traficul de droguri, care acţiona în Bucurşti şi în judeţul Dâmboviţa, fiind cercetate 4 persoane care au vândut stradal doze de druguri, contra sumei de 50 de lei, încă din 2020.

„La data de 1 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.-B.T. Dâmboviţa, au documentat activitatea infracţională a unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc, în formă continuată. La data de 1 martie 2024, a fost dispusă reţinerea a 4 persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată”, a transmis, sâmbătă, IGPR, potrivit News.ro.

ADVERTISING

Sursa citată a precizat că, în perioada iulie 2020  – februarie 2024, la diverse intervale de timp, persoanele cercetate ar fi comercializat şi oferit cu titlu gratuit, în diferite ocazii, cantităţi de cannabis, unor consumatori din municipiul Bucureşti şi din judeţul Dâmboviţa.

„Materialul probator administrat în cauză a relevat faptul că persoanele cercetate şi-ar fi creat o reţea stabilă de clienţi, comercializând drogul de risc cu preţul de 50 de lei, pentru o doză, interacţiunea între vânzător şi cumpărător realizându-se stradal. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, au fost ridicate cantităţi de canabis, mai multe grindere, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de materie vegetală, telefoane mobile, precum şi alte mijloace de probă”, a mai transmis sursa citată.

ADVERTISING

De asemenea, faţă de o persoană sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu. Aceasta a fost depistată în seara de 29 februarie 2024, în municipiul Bucureşti, în timp ce deţinea o cantitate de drog de risc. Acesta ar fi, potrivit surselor Digi24, trapperul Gheboasă.

Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, cu propunerea de arestare preventivă a trei dintre persoanele reţinute.

ADVERTISING

Amintim că Gheboasă a ajuns în atenția publică în vara anului trecut, după ce a fost amendat de Jandarmerie pentru versurile ofensatoare ale unei melodii interpretate pe una din scenele UNTOLD.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇