Jandarmeria Cluj anunţă că, după apariţia controverselor legate de concertul susţinut de trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut sub numele de scenă Gheboasă, s-a autosesizat şi l-a amendat pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora.
De asemenea, în urma spectacolului susţinut la festivalul Untold a fost sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
„În data de 6 august a.c., ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la concertul susţinut de trapperul Gheboasă, în timpul căruia acesta a avut versuri vulgare şi rasiste, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca s-a autosesizat şi a luat decizia de a analiza suportul optic pe care l-a avut la dispoziţie.
În urma analizării informaţiilor şi verificării aspectelor semnalate, în data de 8 august a.c., a fost aplicată în acest caz o sancţiune contravenţională, conform prevederilor art. 2, alin. 1) din Legea 61/1991, constând în amendă în valoare de 1.000 lei, pentru 'proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora'”, anunţă, marţi, Jandarmeria Cluj.
Instituţia precizează că, în urma spectacolului, a fost sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării „pentru analizarea actului artistic, a cuvintelor şi expresiilor utilizate, din perspectiva comiterii unor eventuale fapte antisociale de discriminare”.
Piesa care a provocat controverse în spaţiul public este numită „Ţiganca”, iar versurile sunt vulgare şi jignitoare la adresa femeilor. Piesa a fost cerută de public, spectatorii cântând versurile împreună cu interpretul.
Reacția lui Gheboasă
UPDATE 1 - Într-o intervenție la România Tv, trapperul a acuzat Jandarmeria de rasism, susținând că el nu poate insulta comunitatea rromă pentru că face parte din ea, acesta fiind singurul motiv pe care îl vede pentru amenda primită.
„Nu înțeleg de ce m-au amendat tocmai pe mine. Cred că dacă nu eram țigan, nu primeam amendă. Familia mea știe că nu am făcut nimic greșit. Momentan, nu am primit amenda, însă nu o s-o plătesc, o s-o contest în instanță.
Nu înțeleg de ce mă acuză de rasism, eu iubesc țiganii, fac parte din ei, nu m-aș gândi niciodată să îi jignesc. Mie îmi pare foarte rău că părintele Calistrat nu ține cu mine, dar îl respect și îl iubesc în continuare”, a declarat Gheboasă.
Jandarmeria se apără
UPDATE 2 - În replică, Jandarmeria Română a transmis, marţi seară, că sancţiunile aplicate de echipajele proprii nu sunt discriminatorii.
„Jandarmeria Română nu aplică sancţiuni discriminatorii pe criterii sociale, etnice, religioase sau de orice altă natură. Toate acţiunile noastre sunt ghidate de principiile imparţialităţii, echităţii şi respectului pentru drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, a transmis Jandarmeria Română.
Instituţia precizează că Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca va continua să analizeze imaginile din timpul festivalului.
„Acolo unde se vor constata fapte antisociale, vor fi aplicate sancţiuni conform legii, într-o manieră echitabilă şi nediscriminatorie”, a mai transmis instituţia.