Tragedia de la Odorheiu Secuiesc: Eleva aflată în comă a murit

Tragedia de la Odorheiu Secuiesc: Eleva aflată în comă a murit
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Eleva aflată în comă după prăbuşirea parţială a clădirii internatului Liceului Teoretic Tamási Áron de la Odorheiu Secuiesc a murit marţi la Târgu Mureş.

Reprezentanţii unităţii sanitare au declarat că adolescenta de 17 ani, aflată din 18 decembrie la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Mureş, a încetat din viaţă.

Conform aceleiaşi surse, fata avea politraumatism prin strivire.

Fata se afla la ATI şi era intubată, sedată, instabilă hemodinamic, având traumatism de coloană. Încă de la internare, starea sa era critică.

ADVERTISING

Acesta este cel de-al doilea deces înregistrat în urma prăbuşirii construcţiei internatului de la Odorheiu Secuiesc, un băiat care ar fi împlinit în decembrie 18 ani decedând imediat după ce a fost scos dintre dărâmături.

Alte două fete au fost transportate atunci la spital, însă ele au fost externate la câteva zile după aceea.

Patronul firmei care executa lucrările de canalizare la internat, lucrări care au dus la prăbuşirea clădirii, este sub control judiciar, fiind cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇