MAE anunță că toți cei care intră cu mașina în Grecia vor fi testați, indiferent dacă sunt vaccinați sau nu. Pe site-ul oficial al Guvernului elen scrie că testele se fac tot aleatoriu

Turiştii care intră terestru în Grecia vor fi testaţi, nu contează că sunt vaccinaţi, testaţi, că au trecut prin boală, toată lumea va fi testată.
MAE anunță că toți cei care intră cu mașina în Grecia vor fi testați, indiferent dacă sunt vaccinați sau nu. Pe site-ul oficial al Guvernului elen scrie că testele se fac tot aleatoriu
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, miercuri, că toate persoanele care intră în Grecia cu maşina sunt testate la frontieră, indiferent dacă au fost sau nu vaccinate.

Dacă rezultatul testului este pozitiv, persoanele nevaccinate intră în carantină 10 zile, iar cele vaccinate 7 zile

”A fost introdusă obligativitatea testării la punctele de frontieră a tuturor persoanelor care intră pe teritoriul elen, indiferent de statul de origine! Persoanele depistate pozitiv la aceste teste vor fi supuse regimului de carantină cu durata de 10 zile la locul de domiciliu sau la o locaţie stabilită de autorităţile elene.

ADVERTISING

Persoanele confirmate pozitiv la aceste teste, dar care au fost imunizate complet (14 zile de administrarea celei de-a doua doze ori a dozei unice pentru serul Johnson&Johnson), sunt supuse unei perioade de carantină de doar 7 zile”, a transmis MAE.

Sursa citată a precizat că, în ultima zi de carantină, toate persoanele vor fi supuse unui test tip PCR.

De asemenea, MAE precizează că toate categoriile de persoane trebuie să completeze (cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de statul de provenienţă) formularul Passenger Locator Form / PLF, cu datele de contact din Republica Elenă. Acest formular este disponibil pe pagina de internet: https://travel.gov.gr.    

ADVERTISING

Turiştii care se deplasează cu avionul nu sunt testaţi, dar trebuie să completeze formularul de localizare a pasagerilor.

”Certificatul digital facilitează libera circulaţie, dar în sensul asigurării unui acces securizat unitar la verificarea informaţiilor privind vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală. Fiecare stat-membru rămâne cu competenţa de a suplimenta anumite elemente, vorbim de o testare rapidă şi de a adopta anumite măsuri legată de sănătatea publică. Copiii sunt exceptaţi de la testare. Aceste măsuri se aplică persoanelor peste 12 ani”, a declarat Oana Darie, purtător de cuvânt al MAE, la Digi24.

ADVERTISING

Grecii spun că testele sunt aleatorii

În schimb, pe site-ul oficial pentru turism al guvernului grec scrie că turiștii sunt testați aleatoriu. Deci nu vor fi efectuate teste pentru toți cei care intră în Grecia.

”Fiecare turist care ajunge în Grecia, indiferent dacă are certificat de vaccinare sau nu, poate fi supus, aleatoriu, unui test Covid”, se arată pe site.

Grecia-1
Foto: travel.gov.gr

Recomandări de la MAE

Aceasta a transmis şi câteva recomandări. 

”Aş vrea să subliniez câteva recomandări – să încercăm să evităm deplasarea în weekend, dar mai ales în prima parte a zilei de sâmbătă, pentru că atunci se adună fluxuri de turişti din toată regiunea, să completăm toate documentele din timp, astfel încât să evităm timpii suplimentari.

Încă un aspect, necompletarea PLF-ului, conform legislaţiei din Grecia duce la nepermitarea intrării şi o amendă de 500 de euro. Faptul că poliţiştii permit să completeze la faţa locului e o decizie luată punctual de poliţiştii de frontieră.

Deocamdată nu s-a modificat pe accesul pe cale aeriană, e vorba de acel PLF care trebuie completat. E mult mai uşor să mergem în Grecia cu avionul. Turiştii care intră terestru în Grecia vor fi testaţi, nu contează că sunt vaccinaţi, testaţi, că au trecut prin boală, toată lumea va fi testată”, a mai declarat Oana Darie. 

Tuturor persoanelor care doresc să intre pe teritoriul Republicii Elene le este recomandat să consulte informaţiile disponibile pe paginile de internet: https://travel.gov.grhttp://www.visitgreece.gr.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă ori semnala disfuncţionalităţi la numărul de telefon 1520 sau la cel de urgenţă al Secretariatului de stat pentru protecţia cetăţeanului (Call Center travel.gov.gr): 0030 2155605151 (disponibil în intervalul orar 09.00-21.00).

Vezi și articolele zilei pe spotmedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇