Decizia CCR privind Avocatul Poporului este pentru actuala coaliție, de fapt, o salvare de la pericolul mai mare de a fi criticată de Comisia de la Veneția care deja a cerut detalii privind revocarea dnei Renate Weber.
Majoritatea “transparenței” nu a publicat răspunsul trimis de președinții celor două Camere președintelui Comisiei de la Veneția, însă după decizia CCR probabil că analiza forului european nu va mai continua.
E mai comod așa pentru coaliție, care se poate ascunde în spatele decredibilizatei CCR. Și sunt mulți, din ce observ, care se mulțumesc cu această explicație, ignorând faptul că decizia privind Avocatul Poporului a fost luată în UNANIMITATE, deci inclusiv cu voturile dnelor Stanciu și Tănăsescu.
Dar pentru cei care fac această diferență lucrurile sunt clare: revocarea Avocatului Poporului a fost abuzivă.
Adică o decizie politică pe care nu au reușit să o împacheteze legal, mizând pe argumentul tipic oricărei Puteri căreia i se umflă capul: pentru că putem.
Nu tot ce poți trebuie să și faci. Repetarea unui abuz nu e corecție, ci validarea abuzului. Și nu orice schimbare este reformă. Ce ar fi trebui să facă actuala Putere în loc să se bulucească pe calea USL 2012 scrie în minuta CCR:
“Curtea a reținut că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să determine cu certitudine cazurile în care intervine această sancțiune, să stabilească procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare și după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea și să prevadă dreptul la recurs în faţa unei instanțe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condițiile art.21 din Constituție referitor la liberul acces la justiție. “
Pe scurt, ar fi trebuit să schimbe legea Avocatului Poporului. Și în privința motivelor și procedurii de revocare, dar și în privința condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească cel numit în această funcție.
Așa cum ar trebui reglementate condițiile din legea CCR referitoare la cei care pot deveni judecători, că tot urmează ca anul viitor să fie numiți trei noi membri ai Curții și sunt toate motivele să ne temem că vor fi tot politicieni sau afiliați politic.
Nu am văzut nicio intenție în această direcție, ci doar un asalt de tip pesedist împotriva celor puși de “ei”.
În cazul Avocatului Poporului motivele sunt destul de clare: pe de-o parte, pentru ca dl Orban să ofere o satisfacție partidului și electoratului liberal, pe de alta parte, pentru că dl Cîțu vrea să facă reforme, după cum ne-a anunțat, prin ordonanțe, deci are nevoie de un Avocat al Poporului de tip Ciorbea.
Decizia CCR este salutată și de judecătoarea CEDO Iulia Motoc, fostă judecătoare CCR, care în 2012 a făcut opinie separată la respingerea ca inadmisibilă a sesizării făcută după revocarea lui Gh. Iancu:
“Când o opinie cândva minoritară devine cea majoritară. Am fost singurul judecător al CCR care în 2012 am formulat o opinie invocând principiul stabilității acestei instituții fundamentale pentru Statul de drept. În 2012, au fost circumstanțe dificile pentru Curtea Constituțională și îmi amintesc că decizia a fost adoptată spre dimineață, după un șir lung de decizii foarte dificile” (Despre diferențele dintre Decizia din 2012 și cea de acum vom putea discuta după ce motivarea va fi făcută publică.)
După publicarea Deciziei în MOf, dna Weber va redeveni Avocatul Poporului. Coaliția trebuie să se mobilizeze pentru o reformă reală, cel puțin în privința motivelor și procedurii revocării, cu cale de atac inclusă.
Cum ar trebui să arate ele a indicat deja Comisia de la Veneția: "Ombudsmanul poate fi revocat din funcție numai în conformitate cu o listă exhaustivă de condiții clare și rezonabile, definite de lege. Aceste condiții se referă numai la criteriile esențiale de „incapacitate” sau „incapacitate de a îndeplini atribuțiile”, „conduită necorespunzătoare” sau „culpă ”, care trebuie interpretate îndeaproape. "
Altfel nu se poate și e foarte bine că nu se mai poate. Personal, nu pot decât să salut faptul că CCR obligă Parlamentul la această reformă reală sub presiunea unui subiect care arde majoritatea.
Da, este penibil că a fost nevoie ca o instituție atât de decredibilizată și criticată precum CCR să ceară majorității să facă ceea ce trebuia să fie menirea acestei majorități, adică reforma. Dar adevărul formulat nu poate fi ignorat.
Am mai văzut marți cum și alte proaste obiceiuri supraviețuiesc. Ținerea în bănci a parlamentarilor Puterii la moțiunile de cenzură a fost folosită de toate partidele pe rând și toate partidele pe rând au contestat-o la adversari. A intrat în acest sistem și partidul antisistem din majoritate.
Este o practică sigură de control al disciplinei de partid, dar anulează libertatea votului și transformă orice moțiune într-o mascaradă. Și este o formă indirectă de vot “împotrivă” imperativ.
Jocul politic are riscuri, dacă pui pe liste trădători la un moment dat trebuie să plătești, iar pentru toate acestea soluția nu este schimonosirea democrației.
Ce a fost verificat, de fapt, marți în Parlament? Nu susținerea Guvernului, ci controlul președinților partidelor majorității asupra parlamentarilor proprii. Dar nu acesta e scopul unei moțiuni.
Dacă propovăduim reforma, ea începe prin nerepetarea celor pe care le-am criticat și criticându-le ne-am ridicat și am ajuns la putere. Și continuă prin modificări consistente, bine țintite și gândite.
Nu e simplu, nu e rapid, dar soluțiile de fond reprezintă singura cale solidă de a schimba ceva temeinic în România. Altfel nu vor reuși decât să valideze ceea ce în opoziție numeau abuzuri.
Din păcate, până acum nu s-au ținut decât de maziliri, de împărțeli și de petarde. Au luat în plin două decizii în unanimitate de la CCR, în privința conducerilor TVR și SRTV și a Avocatului Poporului.
Primele șase luni au fost pierdute și nu există niciun semn că va fi altfel în următoarea perioadă. A valida așa ceva înseamnă asumarea ratării acestor patru ani cu efectele de rigoare în 2024.