Cel puțin 1.000 de morți după cutremurul din Afganistan. UPDATE Talibanii cer ajutor lumii (Foto & Video)

Cel puțin 1.000 de morți după cutremurul din Afganistan. <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span> Talibanii cer ajutor lumii (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un cutremur de 6,1 grade pe scara Richter a zguduit miercuri, în zori, mai multe zone dens populate din Afganistan.

Bilanțul dezastrului a crescut continuu pe parcursul zilei, iar cel mai recent indică cel puțin 1.000 de morți și peste 1.500 de răniți, a anunțat directorul Autorităţii pentru gestionarea dezastrelor din cadrul administraţiei talibane, Mohammad Nassim Haqqani, citat de BBC. Cele mai multe victime au fost înregistrate în provincia afgană Paktika, a mai spus oficialul.

Alte decese au fost raportate în provinciile estice Nangarhar şi Khost, a precizat oficialul, adăugând că autorităţile continuă să evalueze pagubele.

ADVERTISING

Potrivit filialei din Kabul a UNICEF, regimul taliban aflat la conducerea țării a cerut ajutor internațional.

Seismul s-a produs când cei mai mulți oameni dormeau și a fost resimţit pe o rază de aproximativ 500 de kilometri de aproximativ 119 milioane de locuitori din Pakistan, Afganistan şi India, a indicat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) într-un mesaj pe Twitter.

Epicentrul a fost localizat la o distanţă de aproximativ 44 kilometri de oraşul Khost, în sud-estul Afganistanului, la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit USGS.

ADVERTISING

„Pe fiecare stradă pe care mergi, vezi oameni care își plâng morții. Casele sunt distruse", a declarat pentru BBC un jurnalist din provincia Paktika.

Un localnic a spus că echipele de intervenție nu au ajuns încă în satul izolat Gyan, una dintre cele mai afectate localități. „Cei din orașele și satele învecinate vin aici să-i salveze pe oameni. Eu am venit dimineață și am găsit 40 de cadavre", a spus Alem Wafa, un fermier afgan.

„Cei mai mulți sunt tineri, copii foarte mici. E un spital aici, dar nu poate face față dezastrului. Nu are suficientă capacitate", a adăugat el.

ADVERTISING

Cutremurul a fost resimţit puternic în capitala Afganistanului, Kabul, precum şi în capitala Pakistanului, Islamabad, conform relatărilor martorilor, postate pe site-ul EMSC şi pe Twitter. În Pakistan nu au fost raportate pagube sau decese imediat după producerea seismului.

Cutremurele sunt frecvente în Afganistan și pot provoca distrugeri majore, îndeosebi în zonele rurale în care multe locuințe nu sunt consolidate și se prăbușesc ușor.

În ultimii zece ani, seismele au ucis peste 7.000 de oameni în această țară, potrivit Biroului Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare. În medie, numărul deceselor provocate de cutremure în Afganistan este de 560 pe an.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇