Cel puţin 22 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma cutremurelor succesive care au lovit luni vestul Afganistanului, au anunţat autorităţile.
Potrivit datelor Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), seismele cu magnitudinea 4,9 şi, respectiv, 5,3 au afectat provincia nord-vestică Badghis, ducând la prăbuşirea mai multor case şi clădiri, relatează marţi BBC.
Un purtător de cuvânt a declarat pentru AFP că patru copii se numără printre persoanele descoperite decedate printre dărâmături.
De asemenea, peste 700 de case au fost avariate.
Cutremurele pot provoca pagube semnificative în Afganistan, unde numeroase locuinţe nu sunt stabile sau bine construite.
USGS a înregistrat două cutremure luni, care s-au produs la aproximativ 50 de kilometri de Qala-e-Naw, capitala provinciei.
Primul seism a avut loc după-amiaza, iar cel de-al doilea a urmat circa două ore mai târziu. Cele mai afectate districte au fost Qadis şi Mugr.
BBC Pashto a relatat că şeful districtului Qadis, Mohammad Saleh Purdil, a declarat că seismele au distrus mai multe case şi au ucis femei şi copii. El şi alţi oficiali au avertizat că numărul morţilor ar putea creşte pe măsură ce salvatorii caută printre dărâmături.
Situată în nord-vestul ţării, provincia Badghis se învecinează cu Turkmenistanul şi este considerată una dintre cele mai nedezvoltate şi mai sărace zone din Afganistan.