Departamentul de Stat al SUA a emis o alertă de precauţie la nivel mondial – un demers rar – prin care îi sfătuieşte pe cetăţenii americani aflaţi în străinătate „să manifeste o prudenţă sporită”.
Departamentul de stat american a invocat „tensiuni crescute în diverse locuri din întreaga lume, potenţialul unor atacuri teroriste, demonstraţii sau acţiuni violente împotriva cetăţenilor şi intereselor americane”, relatează CNN.
Alerta vine în contextul în care în tot Orientul Mijlociu au izbucnit proteste ca răspuns la războiul dintre Israel şi Hamas, mulţi dintre demonstranţi vizând reprezentanţele diplomatice americane.
Departamentul de Stat a ridicat la cel mai înalt nivel de risc recomandarea de călătorie pentru Liban şi Israel şi a autorizat plecarea personalului guvernamental american neesenţial şi a membrilor de familie.
Ultima dată, Departamentul de Stat a emis acest tip de alertă în august 2022, în urma uciderii liderului Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, avertizând că "susţinătorii Al-Qaida sau ai organizaţiilor teroriste afiliate acesteia ar putea încerca să atace instalaţiile, personalul sau cetăţenii SUA".