Planurile Moscovei prevăd, printre altele, distrugerea moralului ucrainenilor, cu scopul de a-i descuraja să mai riposteze în fața agresorilor în momentul în care localitățile vor fi ocupate de ruși, a declarat un oficial al serviciilor secrete europene, citat de Bloomberg.
Strategia include anihilarea protestelor, arestarea opozanților și chiar execuții publice, a mai declarat oficialul, sub protecția anonimatului.
Urmărește LIVE TEXT desfășurarea evenimentelor din cea de-a 8-a zi de război în Ucraina
În aceste 8 zile de război, civilii ucraineni au rezistat eroic în fața invadatorilor ruși, inclusiv cu arma în mână, înrolați ca voluntari, relatează Bloomberg.
Gesturile și atitudinile ucrainenilor au impresionat o lume întreagă, imaginile s-au viralizat rapid pe rețelele de socializare, iar politicienii din marea majoritate a statelor s-au solidarizat cu Ucraina și au condamnat atitudinea regimului Putin.
Imagini cu ucraineni care au opus rezistență în fața invadatorilor ruși:
Însă situațiile se pot schimba, exemplu fiind Hersonul, primul oraș mare capturat azi de ruși. Autoritățile ucrainene de aici au impus locuitorilor săi un set de reguli, astfel încât viața lor să nu fie pusă în pericol.
Aceștia sunt sfătuiți să nu conducă autoturismele cu viteză, să fie pregătiți să oprească la semnalul soldaților ruși și să nu îi provoace.