Vladimir Putin a fost din nou pus în situația jenantă de a-l aștepta pe Recep Erdogan înaintea unei întrevederi la summit-ul regional din Kazahstan.
Nevoit să aștepte, președintele Rusiei a încercat să dea impresia că este ocupat în cele două minute interminabile care s-au scurs până când Erdogan și-a făcut apariția la întâlnirea din cadrul summit-ului Conferinței privind cooperarea și măsurile de consolidare a încrederii în Asia (CICA), de la Astana.
Putin a fost filmat în timp ce își consulta notițele pentru discuțiile cu Erdogan. Un comentator a remarcat pe Twitter echilibrul destul de precar al liderului rus în timp ce acesta aștepta în picioare.
Liderul de la Kremlin s-a învârtit apoi de câteva ori prin sală cu mâinile în buzunar și a afișat o expresie relaxată în timp ce vorbea cu unul dintre consilierii săi.
În cele din urmă, Erdogan a intrat în sală, iar Putin și-a încheiat sacoul și i-a întins mâna președintelui turc, după care a urmat momentul fotografiei oficiale.
Este a treia oară când președintele turc apelează la acest mod neprotocolar de a se prezenta la o întâlnire cu Putin, punându-l într-o situație delicată. În 2016, la Istanbul, Erdogan l-a lăsat să aștepte un minut și 30 de secunde.
În luna iulie, la o întrevedere în Teheran, Putin l-a așteptat în picioare aproape un minut pe Erdogan.
Putin a fost pus într-o situație jenantă și în luna septembrie, la Summit-ul din Uzbekistan, la care au participat președinții mai multor state din Asia și Orient. El s-a nimerit înghesuit pe o canapea între președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, și președintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon, în timp ce Erdogan stătea impunător pe un scaun înalt, așezat în capul mesei.