Sentința lui Trump în procesul legat de vedeta porno a fost amânată până în septembrie

Sentința lui Trump în procesul legat de vedeta porno a fost amânată până în septembrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie.

Este un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitatea fostului preşedinte al Statelor Unite, relatează AFP.

”Data sentinţei, 11 iulie, a fost aşadar anulată” şi ”amânată la 18 septembrie, dacă acest lucru este în continuare necesar”, adică cu aproape şase săptămâni înainte de data alegerilor americane, prevăzute la 5 noiembrie 2024, scrie magistratul de la New York Juan Merchan într-o hotărâre pronunţată marţi.

ADVERTISING

Această decizie relaxează în mod considerabil, imediat, calendarul judiciar al candidatului la fotoliul de la Casa Albă, deoarece pedeapsa urma să fie pronunţată, iniţial, cu patru zile înaintea Convenţiei republicane de la Milwaukee (15-18 juillet), la care Donald Trump urmează să fie învestiti în mod oficial candidat în alegerile prezidenţiale.

Judecătorul Merchan, care a prezidat procesul lui Donald Trump în aprilie şi mai, a luat această hotărâre la câteva ore după ce Parchetul din Manhattan s-a declarat deschis unei amânări.

ADVERTISING

La câteva ore după hotărârea Curţii Supreme americane, avocaţii lui Donald Trump i-au scris judecătorului, luni, pentru a-i cere anularea verdictului istoric prin care fostul preşedinte al Statelor Unite a fost găsit vinovat de 34 de delicte de falsificări contabile în vederea ascunderii unei plăţi în valoare de 130.000 de dolari către actriţa porno Stormy Daniels, chiar la sfârşitul campaniei prezidenţiale din 2016.

Judecătorul nu s-a pronunţat pe fond.

ADVERTISING

O parte a faptelor examinate în timpul procesului au avut loc pe când Donald Trump era candidat la preşedinţie şi ar putea, astfel, să fie protejate de o eventuală imunitate.

Banii au fost plătiţi actriţei de către fostul om de încredere şi avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, la sfârşitul campaniei din 2016.

Însă Donald Trump este inculpat cu privire la falsificări în conturile societăţilor sale la rambursarea lui Michael Cohen - care a avut loc în 2017, pe când se afla la Casa Albă.

”În cursul procesului şi rechizitoriilor, parchetul a pus accentul în mod foarte prejudiciabil asupra unor probe care decurg din acte oficiale, precum măturii despre evenimente care au avut loc în Biroul Oval (…), postări pe reţele de socializare (pe conturile lui Donald Trump în calitate de preşedinte) şi evidenţe ale apelurilor telefonice implicându-l pe Donald Trump pe când se afla în funcţie în 2017”, subliniază avocaţii miliardarului republican într-un document pregătitor al recursului lor, făcut public marţi.

Primul fost preşedinte al Statelor Unite găsit vinovat penal de către un juriu, Donald Trump riscă teoretic maximum patru ani de închisoare.

Însă judecătorul Juan Merchan poate să aleagă să pronunţe o pedeapsă alternativă închisorii, de exemplu o condamnare cu suspendare şi o perioadă de probă.

În toate cazurile, candidatul republican va putea face apel, ceea ce va conduce probabil la o suspendare a pedepsei înaintea alegerilor de la 5 noiembrie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇