Senatul SUA a adoptat o măsură menită să limiteze puterile de război ale lui Trump în Iran

Senatul SUA a adoptat o măsură menită să limiteze puterile de război ale lui Trump în Iran
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatul american a adoptat, marţi, o măsură menită să restricţioneze puterile de război ale preşedintelui Donald Trump, impunând aprobarea Congresului pentru orice acţiune militară viitoare în Iran.

Măsura a fost adoptată cu 50 de voturi pentru şi 47 împotrivă, transmite CNN, citat de News.ro.

Senatorul democrat John Fetterman s-a alăturat republicanilor în respingerea proiectului, în timp ce senatorii republicani Rand Paul, Susan Collins, Lisa Murkowski şi Bill Cassidy au votat alături de democraţi. Este pentru prima dată când Cassidy, republican din Louisiana, votează alături de democraţi.

ADVERTISING

Votul pentru promovarea măsurii vine după ce Senatul a respins anterior de şapte ori eforturi similare.

Au existat mai multe absenţe din partea Partidului Republican la vot, pe fondul campaniilor electorale din statele de origine ale senatorilor, ceea ce face ca măsura să aibă şanse reduse de succes la adoptarea finală.

Liderul minorităţii din Senat, Chuck Schumer, a anunţat în aprilie că democraţii vor forţa un vot privind puterile de război în fiecare săptămână în care Senatul este în sesiune, în viitorul previzibil.

ADVERTISING

Textul are, în mare parte, valoare simbolică

Textul are, totuși, o valoare în mare parte simbolică, din cauza dreptului de veto prezidențial deținut de Donald Trump, notează AFP, citat de Agerpres.

Potrivit Constituției americane, doar Congresul are puterea de a declara război, iar democrații doresc să reafirme astfel autoritatea puterii legislative în această problemă în fața puterii executive reprezentate de Donald Trump.

ADVERTISING

Dacă legea îi permite președintelui să declanșeze ostilități pentru a răspunde unei amenințări iminente, aceasta cere ca el să obțină autorizarea Congresului în termen de 60 de zile.

Or, la începutul lunii mai, Donald Trump a ignorat acest termen limită, susținând că conflictul, început pe 28 februarie prin atacuri americane și israeliene, s-a încheiat datorită armistițiului în curs.

Democrații contestă acest argument și replică prin faptul că forțele americane sunt în continuare mobilizate la fața locului pentru a asigura respectarea unei blocade asupra porturilor iraniene.

Acest președinte este ca un bebeluș care se joacă cu un pistol încărcat”, a declarat liderul minorității democrate din Senat, Chuck Schumer.

”Fiecare secundă în care așteptăm să punem capăt acestui război este o nouă secundă în care Donald Trump ne pune soldații în pericol”, a adăugat el în plen.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google