Trump spune că Xi Jinping nu va trimite echipament militar în Iran și și-a oferit ajutorul pentru redeschiderea Ormuz

Trump spune că Xi Jinping nu va trimite echipament militar în Iran și și-a oferit ajutorul pentru redeschiderea Ormuz
O întâlnire programată între Donald Trump și Xi Jinping ce urma să aibă loc la Beijing, la sfârșitul lunii, a fost amânată din cauza războiului din Iran. Cei doi lideri s-au întâlnit ultima dată în octombrie 2025, la un forum în Coreea de Sud
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Donald Trump a declarat joi că Xi Jinping l-a asigurat că Beijingul nu va trimite echipament militar în Iran și că este gata să ajute la redeschiderea strâmtorii Ormuz.

”El a spus că nu va furniza material militar. A afirmat-o cu tărie. Aceasta este o declarație importantă. A spus asta astăzi”, a declarat președintele american, potrivit unui extras din interviul acordat canalului Fox News după întâlnirea sa cu liderul chinez la Beijing.

Președintele american a mai declarat că omologul său chinez își dorește ”să vadă Strâmtoarea Ormuz deschisă”.

ADVERTISING

”El a spus: 'Dacă pot să fiu de vreun folos, voi fi încântat să ajut'”, a relatat Trump.

Liderii mondiali își reafirmă apelul pentru securitate în Ormuz

În timp ce președintele SUA, Donald Trump, și liderul chinez Xi Jinping s-au întâlnit joi la Beijing, un grup de lideri mondiali și-a reiterat apelul pentru revenirea la funcționarea normală a Strâmtorii Ormuz, potrivit CNN.

Într-o declarație, liderii și-au reafirmat „angajamentul de a utiliza capacitățile diplomatice, economice și militare colective pentru a susține libertatea de navigație prin Strâmtoarea Ormuz”.

ADVERTISING

„Navigația trebuie să fie liberă, în conformitate cu prevederile Convenției Națiunilor Unite asupra Dreptului Mării (UNCLOS) și cu dreptul internațional”, se arată în declarație.

Documentul promite sprijin pentru „o misiune militară multinațională independentă și strict defensivă” menită să atingă acest obiectiv, inclusiv prin desfășurarea de „operațiuni de deminare”.

Mesajul a venit din partea a 26 de țări, inclusiv Marea Britanie, Franța, Bahrain, Canada, Germania, Japonia, Qatar și Coreea de Sud.

ADVERTISING

Misiunea multinațională ar urma să „completeze eforturile diplomatice și de dezescaladare aflate în desfășurare”, au declarat liderii în comunicatul de joi. Inițiativa ar urma să fie lansată doar într-un „mediu permisiv”, se precizează în declarație.

Ministerul britanic al Apărării a afirmat anterior că operațiunea va începe „de îndată ce condițiile vor permite, în urma unui acord de încetare a focului sustenabil”.

Semnatarii declarației și-au exprimat „sprijinul politic” pentru misiune, menționând totodată existența unor „rezerve naționale necesare și proceduri parlamentare” specifice fiecărei țări.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google