Senatul SUA a adoptat ajutorul financiar pentru Ucraina, Israel și Taiwan. Bătălia se mută în Camera Reprezentanților

Senatul SUA a adoptat ajutorul financiar pentru Ucraina, Israel și Taiwan. Bătălia se mută în Camera Reprezentanților
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatul SUA a votat, marţi dimineaţă devreme, un proiect de lege care prevede deblocarea unui ajutor extern în valoare de 95,34 miliarde de dolari, ce cuprinde, între altele, asistenţă financiară destinată Ucrainei, Israelului şi Taiwanului.

Urmează acum o confruntare cu Camera Reprezentanţilor, în condiţiile în care preşedintele acestui for, Mike Johnson, a criticat dur legea, relatează CNN.

Senatorii au aprobat legislaţia cu un vot de 70-29, care a depăşit pragul de 60 - necesar pentru a fi aprobată. 22 de republicani s-au alăturat majorităţii democraţilor pentru a susţine proiectul de lege, notează Reuters.

ADVERTISING

Nu este clar dacă Mike Johnson, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, va organiza un vot asupra pachetului legislativ, mulţi republicani din Cameră opunându-se ajutorului suplimentar pentru Ucraina.

Pachetul de ajutor extern include miliarde de dolari pentru sprijinirea Ucrainei şi asistenţă de securitate pentru Israel, precum şi asistenţă umanitară pentru civilii din Gaza, Cisiordania şi Ucraina, printre alte priorităţi.

Proiectul de lege a trecut însă de Senat, în ciuda criticilor lui Johnson la adresa textului şi a faptului că fostul preşedinte Donald Trump a arătat, de asemenea, că este împotrivă, susţinând că SUA ar trebui să înceteze să mai ofere ajutor extern, cu excepţia cazului în care acesta este sub forma unui împrumut.

ADVERTISING

Pe lângă alte prevederi politice, proiectul de lege include 60 de miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei, 14,1 miliarde de dolari pentru asistenţă de securitate destinată Israelului, 9,2 miliarde de dolari pentru asistenţă umanitară şi 4,8 miliarde de dolari pentru a sprijini partenerii regionali din regiunea Indo-Pacific, potrivit Comisiei pentru alocări din Senat.

"Camera va trebui să găsească o cale de urmat şi va trebui să o facă în felul lor, dar noi trebuia să începem procesul şi am făcut acest lucru", a declarat marţi reporterilor John Thune, liderul republicanilor din Senat.

ADVERTISING

Senatul SUA a adoptat legislaţia, după ce republicanii au blocat săptămâna trecută un proiect de lege mai amplu care ar fi combinat ajutorul extern cu un acord bipartizan privind frontierele ce includea măsuri anti-imigraţie. Republicanii au cerut iniţial ca securitatea frontierelor să facă parte din proiectul de lege, dar apoi au respins acordul bipartizan privind frontierele, pe fondul atacurilor la adresa măsurii din partea lui Trump şi a unor republicani proeminenţi din Camera Reprezentanţilor.

Luni, preşedintele Camerei, Mike Johnson, a criticat proiectul de lege privind ajutorul extern din cauza lipsei de prevederi referitoare la frontiere, afirmând că Senatul "ar fi trebuit să se întoarcă la planşa de desen pentru a modifica actualul proiect de lege pentru a include prevederi reale privind securitatea frontierelor, care ar fi ajutat cu adevărat să se pună capăt catastrofei în curs de desfăşurare".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇