Şeful statului major din Spania a demisionat, după ce s-a aflat că s-a vaccinat înainte să aibă dreptul

Şeful statului major din Spania a demisionat, după ce s-a aflat că s-a vaccinat înainte să aibă dreptul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Şeful statului major al armatei spaniole, generalul Miguel Angel Villarroya, şi-a prezentat sâmbătă demisia după ce a fost acuzat că s-a vaccinat pentru COVID-19 înainte să-i vină rândul, a anunţat statul major într-un comunicat, relatează AFP.

„În scopul de a nu afecta imaginea forţelor armate, generalul Villarroya şi-a prezentat astăzi cererea de demisie ministrului apărării”, menţionează textul citat.

Potrivit unei surse din statul major contactate de AFP, demisia sa a fost acceptată de ministrul Margarita Robles.

Vineri, ministrul de interne a demis un locotenent colonel, agent de legătură al Gărzii civile în statul major al armatei, în urma unui raport intern care a ajuns la concluzia că a beneficiat de vaccin fără a face parte dintr-un grup prioritar, într-o ţară în care peste un milion de doze sunt în prezent administrate cu prioritate personalului medical şi rezidenţilor din căminele de bătrâni.

Mai mulţi membri ai statului major sunt acuzaţi în acest raport că au primit fără să aibă dreptul o primă doză de vaccin.

Generalul forţelor aeriene Miguel Angel Villarroya, de 63 de ani, a dat asigurări totuşi că nu a avut niciodată intenţia „de a profita de privilegiile sale în mod nejustificat”.

Pe lângă militari, responsabili politici din diferite partide au primit şi ei prima doză de vaccin, fără a face parte nici ei dintr-un grup prioritar.

Unul dintre ei, un consilier regional pentru sănătate din Murcia, Manuel Villegas, a fost constrâns să demisioneze.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇